Horia Brenciu, despre drama care i-a marcat viața. Și-a pierdut mama pe când avea doar 11 ani

De Mădălina Manole, pe
Horia Brenciu, pe lângă faptul că este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, este unul dintre cei mai haioși și bine dispuși oameni de televiziune, zâmbetul său înconfundabil însoțindu-l întotdeauna. Cu toate acestea, iată că Horia Brenciu a trăit o dramă în copilărie, atunci când și-a pierdut mama.

Horia Brenciu a vorbit despre momentul cumplit care i-a marcat viața. La doar 11 ani, artistul a fost nevoit să treacă printr-o mare pierdere. Mama sa a murit ca urmare a diagnosticului de cancer, iar regretul de a nu avea prea multe amintiri cu ea încă îl doboară: “Cu cât ești mai mare și pierzi un părinte, e ca și când vârsta este direct proporțională cu gaura în suflet pe care o ai. Cu cât ești mai mare în vârstă cu atât gaura, și drama, și amintirile te învăluie și te doboară. La 11 ani nu aveam prea multe amintiri cu mama, dar simțeam că pierd ceva important. Dar nu am avut timp să o jelesc. Pe  mine mă încarcă de fiecare dată când văd familii, când văd filme de dragoste, când văd copii și mame unii lângă alții. De fiecare dată îmi place imaginea asta, probabil e o repercusiune a copilăriei…”, – a declarat Horia Brenciu pentru emisiunea Pastila de motivație.

În urmă cu doi ani, Horia Brenciu și-a pierdut și tatăl. Radu Brenciu a murit la vârsta de 85 de ani, fiind cel care, de altfel l-a și crescut și educat pe artist.

Citește și – Fiul abandonat al lui Florin Busuioc ripostează dur: “De ce, tată?”

Citește și – Dana Săvuică, despre copilăria în Sri Lanka. A fost despărțită de părinți timp de 9 ani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter