Diana Senteș a părăsit Exatlon. Ce motive a avut fosta iubită a lui Dani Oțil să revină în România

De Oana Savin, pe
Diana Senteș, una dintre concurentele din sezonul doi al emisiunii-concurs Exatlon România, a decis să părăsească competiția. Anunțul a fost făcut de prezentatorul show-ului, Cosmin Cernat.

Diana Senteș a plecat acasă, în România. A încercat, însă nu a reușit să se adapteze la Exatlon”, a afirmat Cernat la începutul ediției de miercuri seară.

Plecarea sa a fost comentată și de Alin, unul dintre colegii ei din echipa Războinicilor.

Din păcate, Diana nu a reușit să se adapteze, e mai sensibilă. Condițiile de aici au fost mult prea grele pentur ea. Ne pare rău că a plecat, însă cei mai buni să rămână. Îi urăm numai bine în ceea ce vrea ea să facă în continuare”, a afirmat Alin.

Cine este Diana Senteș

Diana are 28 de ani, 1.60 metri înălțime și 49 de kilograme, potrivit datelor de la intrarea sa în concurs.

Frumoasa brunetă, care a trăit o poveste de dragoste cu prezentatorul de televiziune Dani Oțil, este antrenor de fitness.

Senteș este licențiată în Drept și este destul de cunoscută în lumea mondenă datorită relației pe care a avut-o cu Oțil.

Fosta războinică a afirmat că a moștenit înclinația pentru practicarea activităților fizice și pentru adoptarea unui stil de viață sănătos de la tatăl său, care a inspirat-o și influențat-o prin pasiunea sa pentru caiac, sport ce l-a practicat la nivel de performanță.

„Exatlon înseamnă îndemânrae, înseamnă determinare, înseamnă acel nerv pe care trebuie să-l ai. Consider că trebuie să stai foarte bine cu psihicul. Mai am puțin și fac 30 de ani și m-am gândit să îmi fac acest cadou”, a mărturisit bruneta la intrarea în concurs.

Diana Senteș și Dani Oțil au format un cuplu

În urmă cu doi ani, Diana și Dani au format un cuplu. Tânăra a fost una dintre puținele femei cu care Oțil s-a afișat în public după despărțirea de Mihaela Rădulescu.

Cu toate că relația lor nu a fost de lungă durată, cei doi au fost surprinși de mai multe ori împreună, în ipostaze tandre.

După relația cu Dani Oțil, Diana Senteș a rămas în atenția presei. Recent, s-a scris că bruneta a avut o relația și cu Marius Turcu, fiul fostului acționar de la Dinamo. Cei doi au participat, anul acesta, la un eveniment monden.

Citește și: Giani Kiriță și Ionuț „Jaguarul” revin la „Exatlon”

Citește și: What’s UP a părăsit Exatlon. Cine îi va lua locul

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter