Diana, fiica lui Adrian Enache, se teme pentru viața ei. Bărbatul care a agresat-o a fost eliberat

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 03 iunie 2020, 11:31
Diana Enache, fiica lui Adrian Enache, a trecut prin momente cumplite în urmă cu 6 ani, când un bărbat a agresat-o în propria locuință.

Diana Enache se întorcea de la o petrecere în anul 2014 și ajunsă în apartamentul său a observat că nu funcționează lumina, moment în care l-a rugat pe paznicul clădirii să verifice siguranțele, însă intențiile bărbatului au fost altele, acesta încercând să o violeze. Diana s-a luptat cu agresorul său, un libanez pe nume Kanan Ali, și a reușit să scape, însă acesta a tăiat-o pe mâini, pe gât și pe sâni. Libanezul a fost imediat prins de polițiști, iar după un an de proces, el a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare care, din păcate pentru Diana, tocmai s-au încheiat.

Diana Enache, care în toamnă va împlini 24 de ani, a trecut cu greu peste cele întâmplate, iar acum se teme că agresorul său vrea să se răzbune: „Nu iese din casă neînsoțită aproape niciodată. Dacă tatăl său este acasă, o conduce până la mașină. Mai tot timpul vin prieteni sau colegi să o ia. Diana umblă tot timpul cu spray paralizant în geantă, la îndemână. Deși încearcă să pară puternică, în sufletul ei se teme, este foarte precaută, se uită în toate părțile înainte să iasă din bloc sau de oriunde se află. Și tatăl său este la fel de stresat și precaut”, – au mărturisit apropiați ai Dianei Enache pentru playtech.ro.

Citește și – Elena Ionescu, probleme de sănătate. Ce s-a întâmplat la Survivor România

Diana Enache are o relație foarte bună cu tatăl său, Adrian Enache, deși părinții săi sunt despărțiți: „ Îl am pe tatăl meu drept model, adică pe fratele meu mai mare. Nimeni nu crede că suntem tată şi fiică. La concerte unii zic: Mamă, cu ce gagică a venit. Băi nebunule, e fiică-sa. Primul cuvânt pe care l-am zis nu a fost mama, a fost tata. Cu tata vorbesc foarte deschis. Cu mama vorbesc de şcoală, cu tata vorbesc de relaţii, de distracţie şi de cluburi”, -spunea Diana Enache anul trecut la „Acces Direct”.

Citește și Anamaria Ferentz, despre situația din SUA: „Am impresia că sunt în Irak. Aud numai împuşcături”

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter