Detalii neștiute despre Ion Oncescu, sportivul de la „Exatlon”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 16 februarie 2018, 13:20
Ion Oncescu, concurent la Exatlon, este este un luptător profesionist de skandenberg român, cvintuplu campion mondial la skanderberg la ambele brațe, inclusiv de trei ori campion la brațul stâng și de două ori campion la brațul drept, dar si campion european în 2010, atât la brațul stâng, cât și la brațul drept, însă aceste detalii deja sunt cunoscute de toată lumea. Ceea ce mai puțin cunoaștem despre Ion Oncescu este activitatea sa din spatele sportului.

Ion Oncescu, unul dintre participanții favoriți ai emisiunii Exatlon, a fost introdus în martie 2011 în Hall of Fame „The 50 Greatest Armwrestlers In History”. Pe 25 aprilie va împlini vârsta de 40 de ani, iar primul său titlu național la skandenberg l-a obținut la doar 18 ani. Dacă până acum detaliile care l-au făcut celebru sunt strict legate de lumea sportului, iată că Ion Oncescu ascunde adevărate mistere în spatele fizicului măreț. Acesta estea absolvent a nu mai puțin de cinci facultăți, printre care și Facultatea de Jurnalism și Academia de Studii Economice, și este masterand în Administrarea Afacerilor la Chicago. Ca o dovadă că performațele sportive nu l-au îndepărtat de studiu, Ion Oncescu vorbește fluent mai multe limbi străine și poate citi, ba chiar memora, cărți scrise în limba rusă.

Ion Oncecsu - exatlon

Pe cât de impunător și dur este Ion Oncescu în exterior, ceea ce putem observa și la Exatlon, pe atât de romantic și sensibil este în interior. Sportivul iubește muzica preclasică și clasică și se relaxează de minune pe melodiile lui Bach, Monteverdi, Mozard și Beethoven. Armwrestler, dar și economist deopotrivă, Ion Oncescu este necăsătorit, are acasă o pisică care-i este alături de 27 de ani și este pasionat de călătorii, acesta vizitând aproape toate orașele mari ale lumii. În plus, a avut ocazia să doarmă în patul lui Hitler și în patul lui Mata Hari și a deprins o tehnică prin care te poți orienta după auz: „M-am deprins să aud cum trebuie după ce am stat mai mult de o lună cu căciula prin casă. Am învăţat precum un orb să mă orientez după auz. La început recunoști oamenii după sunetul pașilor. Tot după mers afli dacă sunt triști sau nu. Nici nu trebuie să cunoști omul respectiv și poţi spune precis dacă e trist sau fericit” – a declarat Ion Oncescu pentru Pro Sport.

Oncescu de la exatlon

 

Când și-a făcut bagajele pentru Exatlon, Ion Oncescu a întrebat dacă se poate să-și ia și cărți cu el: „Am întrebat dacă avem voie să citim pe insulă, am primit, în schimb, un zâmbet. Dar, sigur o să iau câteva foi cu mine.” – a declarat Oncescu înainte de a pleca la competiția Exatlon, într-un interviu acordat la emisiunea Teo Show, de pe Kanal D.

Citește și Claudia Pavel dă cărțile pe față. Ce spune despre relația cu Cătălin Cazacu de la “Exatlon”

Citește și – Ce nu știai despre Exatlon România 2018

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter