Adolescența cumplită a lui Demi Moore. La 15 ani, mama ei a vândut-o unui violator

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 07 ianuarie 2022, 12:51

Demi Moore a dezvăluit că a fost violată pe când avea doar 15 ani de un bărbat care i-a dat mamei sale 500 de dolari. Mai mult, ea a precizat că mama ei o ducea în baruri de mică pentru a fi observată de bărbați.

Celebra actriță, acum în vârstă de 56 de ani, s-a născut într-o familie de alcoolici. Atât mama, cât și tatăl ei, erau dependenți de alcool, iar copilăria ei a fost dificilă. Situația s-a agravat atunci când tatăl a părăsit familia, iar Demi, un copil la acea vreme, a fost nevoită să își îngrijească mama. Pe când avea numai 12 ani, mama ei a încercat să se sinucidă cu pastile. Actrița își amintește cum, cu degetele ei mici, de copil, încerca să scoată pastilele de pe gâtul mamei, disperată să o salveze. „Îmi amintesc că mi-am folosit degetele, degetele mele mici de copil, să încerc să scot pastilele din gura ei”, a scris Moore în carte.

Pe când era doar o adolescentă, după ce timp de mai mulți ani s-a plimbat prin toată țara, mama lui Moore, Virginia King, a început să o ducă în baruri pe fiica sa pentru a atrage atenția bărbaților.

Actrița și-a amintit cum, într-o seară, când s-a întors acasă, a găsit un bărbat în vârstă care avea cheia casei ei. Bărbatul a violat-o, după care a întrebat-o: „Cum e să fii vândută pentru 500 de dolari?”. Demi a văzut cu ochii ei cum propria mamă a primit bani de la cel care a violat-o.

A fost viol și o trădare devastatoare”, a scris Demi Moore în cartea sa.

Întrebată dacă crede că a fost vândută de mama sa, actrița a răspuns: „În adâncul inimii mele, nu. Nu cred că a fost o tranzație directă, dar ea totuși i-a dat acces în casă și m-a pus în calea pericolului”.

La scurt timp după această întâmplare, la vârsta de 16 ani, Demi Moore s-a mutat din casa mamei sale și și-a început cariera în actorie. Șansa vieții ei a fost serialul ”General Hospital”, care i-a oferit siguranță financiară și speranța într-un viitor mai bun. Atunci când l-a cunoscut pe Bruce Willis, primul ei soț, acesta nu a văzut în ea o fetișcană fugită de acasă, ci o femeie frumoasă, sigură pe ea, care nu depinde de nimeni. S-au căsătorit după numai patru luni de relație.

Simțindu-se iubită și în siguranță, Demi a înflorit în cei 10 ani de căsnicie. A jucat în 33 de filme în timp ce își creștera cei trei copii. După divorț, a decis să se retragă din lumina reflectoarelor ca să se ocupe mai mult de copii.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter