De ce nu mai sunt Alex Velea și Connect-R prieteni

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 11 ianuarie 2022, 13:43

Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Connect-R (39 de ani) a vorbit, printre multe altele, și despre relația dintre el și Alex Velea (37 de ani). Cândva unii dintre cei mai apropiați prieteni, soliștii nu mai au nicio relație în prezent.

De ce nu mai sunt Alex Velea și Connect-R prieteni

„E un monstru de talent Alex Velea și o știe toată lumea. Faptul că ne-am separat e pentru că, la momentul ăla, viziunile noastre asupra carierelor noastre erau ușor diferite. A avut și el o nemulțumire față de un episod, nu cred că și-ar dori să-l povestesc”, a declarat Connect-R, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

„Cert e că, în momentul ăsta, ne despart atât de multe lucruri, încât nu mai putem avea o relație de prietenie. Viziuni asupra meseriei pe care o avem, cât și principiile asupra vieții… cred că suntem total diferiți”, a completat. După ruptură, Connect-R a declarat că nu-i place muzica lansată de Alex Velea în ultima perioadă.

CONȚINUT VIDEO UNICA

„Recunosc faptul că am fost prea în personajul meu și prea în ego-ul meu, de fapt în mintea mea superficială, când am spus lucrul ăsta. Fiecare om este liber să facă absolut ce vrea, iar treaba asta cu «e frumos, nu e frumos» sunt doar etichete puse de mine. Îi cer scuze lui Alex Velea și tuturor celor care fac trapanele”, a mai spus Connect-R, tot în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Connect-R, impresionat de fiica lui Maya: „S-a hotărât ea”

Connect-R, despre fiica lui Maya: „Știe despre etnia ei”

Alex Velea, despre conflictul dintre el, Lino Golden și Mario Fresh: „Nu regret că i-am ajutat”

„Fiecare om este liber să facă ce vrea. Consider, personal, că sunt multe trapanele, piese diferite chiar și de la Alex, cu o consistență lirică sub nivelul pe care știam eu că îl are Alex Velea. Asta pot să spun, dar asta nu are nicio legătură cu Velea ca și artist, pentru că muzica nu trebuie întotdeauna să vindece, muzica trebuie să și bine dispună”, a continuat.

„Personal, cred într-o estetică pe care Velea ca artist o are și pe care nu o mai folosește. Dacă asculți «Doamna mea» de la Alex Velea, o să înțelegi ce spun”, a mai spus Connect-R, tot la Kanal D, potrivit WOWbiz.

„Tocmai mi-a zis că sunt inspirația lui și că mă consideră cel mai bun artist al generației noastre, în afară de trapanele. A fost un compliment frumos. E tovarășul meu, îți dai seama. Dar n-am înțeles ce sens mai avea remarca cu trapanele. Mi-a zis că m-a imitat toată adolescența noastră. Că a luat formula mea de scenă. Doar că nu-i place partea asta cu manele. Într-un fel, cred că ar încerca și el, dar nu are echipa asta de producție. Nu are garoiala asta”, spunea și Alex Velea în trecut.

Foto: Instagram; Facebook; Captură YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter