De ce i-a interzis Keira Knightley fiicei sale de 3 ani să se uite la filmele Disney

De Ioana Tătaru, pe Ultimul update Vineri, 19 octombrie 2018, 11:04
Actrița Keira Knightley o să apară în curând pe marile ecrane în „Spărgătorul de nuci”, alături de Mackenzie Foy, Hellen Mirren și Morgen Freeman. În timp ce promova filmul, actrița a dezvăluit de ce nu și-ar lăsa fiica în vârstă de trei ani să urmărească anumite filme Disney. 

Keira Knightley: „Nu e în regulă să aştepţi să te salveze un tip bogat”

Keira Knightley a declarat că sunt filme Disney la care nu și-ar lăsa fiica de trei ani să se uite, pentru că nu îi plac mesajele transmise: „Nu e în regulă să aştepţi să te salveze un tip bogat, trebuie să te salvezi singură! Nu, nu e niciodată în regulă ca un bărbat pe care nu-l cunoşti să te sărute când dormi, fără consimţământul tău.”, a spus actrița. Ca părinte e o mare admiratoare a unor filme precum: „Moana”, „Frozen” sau „Inside Out”. Jurnaliştii au întrebat-o pe care listă ar include „Spărgătorul de nuci”: „În acesta, Clara salvează lumea. Ea şi nimeni altcineva. Şi cred că e un lucru minunat de văzut pentru fetele mici”, a mai spus Keira.

Actrita Keira Knightley

Disney se pregăteşte să lanseze o nouă adaptare a îndrăgitei poveşti pentru copii „Spărgătorul de nuci”. Cu decoruri şi costume impresionante, filmul va fi lansat cu câteva săptămâni înainte de Crăciun. „Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri” e o nouă adaptare a poveştii din 1816 a lui Hoffmann. În noul film, o fată pe nume Clara caută cheia unei cutii care aparţinuse răposatei ei mame şi ajunge într-o misterioasă lume paralelă formată din patru tărâmuri. „Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri” are pe coloana muzicală fragmente din Ceaikovski, dar şi piese interpretate de tenorul Andrea Bocceli şi fiul său.

Keira Knightley in Paris

Keira Christina Knightley este una dintre cele mai cunoscute actrițe britanice. Este fiica actorului Will Knightley și a scenaristei Sharman Macdonald. Actrița a jucat în filme precum: „Royal Celebration”, „A Village Affair”,  „Star Wars Episode 1”, „The Hole”, „Bend It Like Beckham”, „Pirates of The Caribbean: The Curse of The Black Pearl”, „King Arthur” și „The Jacket”. În anul 2006, Keira a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Pride and Prejudice”. Tot în 2006, a fost votată cea mai sexy femeie din lume și a semnat un contract cu Chanel. De-a lungul timpului, Keira a jucat cu actori precum: Orlando Bloom, Johnny Deep, Emma Thompson sau Alfred Molina. În anul 2013 s-a căsătorit cu James Righton și au împreună o fată, pe nume Edie.

Citește și: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre Keira Knightley

Misterul ultimelor cuvinte scrise de Walt Disney înainte să moară 

Sursă foto: Northfoto.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter