Dana Săvuică, operată de urgență. Cum se simte fostul model acum

De Unica.ro, pe

Intrată virtual în direct în emisiunea „La Măruță”, Dana Săvuică (51 de ani) a dezvăluit că s-a operat de curând de urgență. Fostul model a avut hernie. „Urlam de durere, băteam cu pumnii în pereți, făceam îngrozitor. Au reușit să pună o pătură sub mine, m-au târât prin casă cu pătura”, a povestit Dana Săvuică de pe patul de spital.

Dana Săvuică, operată de urgență. Cum se simte fostul model acum

„Apoi am chemat Salvarea de la un spital privat, ca să vină și să fie totul ok. Au venit oamenii. M-au cărat patru persoane cu targa. Am ajuns la spital și, cât de cât, m-au mobilizat. A doua zi, am ajuns iar la spital. Am ajuns la un medic neurochirurg. Mi-a zis: «Poftim, tu stai de aproape 2 luni de zile cu aceste dureri?»”, a continuat.

„M-a rugat să mă ridic pe vârfuri și a văzut că piciorul meu drept tremura, nu mai puteam sta pe el. «Mi-a zis: Fii atentă, mâine-poimâine, acest picior va paraliza pentru că nervul sciatic este în asemenea durere încât nu știu ce se va întâmpla cu tine dacă nu vrei să te operezi»”, a mai spus Dana Săvuică.

„Așa că, iată-mă de urgență operată. Mi-au luat durerea cu mâna. Să dea Dumnezeu sănătate echipei. Este îngrozitor să fii bolnav, să ai o afecțiune. (…) Am avut un somn lin pentru prima dată în 2 luni. Nu m-a mai durut nici spatele, nici piciorul”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce bărbați celebri din România i-au făcut avansuri Danei Săvuică

Cu ce artistă celebră din România s-a sărutat Dana Săvuică

„Operația a durat vreo 2 ore, cam atâta durează. Mi-a spus că am avut o hernie foarte urâtă și foarte mare. Recomand, celor care suferă de asta, să nu mai stea pe gânduri. Domnul doctor mi-a spus că trei săptămâni ar trebui să stau cumințică la pat, dar, în același timp, să fac și mișcare prin casă, să nu lăsăm mușchii să se atrofiezi, și că într-o lună voi fi pe picioare și voi putea să-mi reiau programul. Eu cred că o să-mi revin mai repede, pentru că sunt femeia taifun”, a încheiat fostul model.

După 25 de ani de relație, dintre care 22 de mariaj, în 2015, Dana Săvuică și Răzvan Stanciu au divorțat. Fosta pereche are împreună o fiică, Julie, în vârstă de 27 de ani. În prezent, vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de un bărbat a cărui identitate nu a vrut să o dezvăluie.

„Îl cunosc de aproape 30 de ani. Ne-am cunoscut prima oară când aveam 17 sau 18 ani, când trebuia să dau la facultate. Eram în clasa a 12-a și mergeam la meditații. Și făceam meditații la geografie. Am ajuns la profesoara aceea acasă și am dat nas în nas. Și ne-a plăcut unul de altul, dar eram prea tineri și concentrați pe a intra la facultate, după care el a plecat în America și a rămas acolo și știi cum e… fiecare pe drumul lui. Ne-am revăzut după o perioadă și cumva, dintr-una în alta, s-a închis cercul”, mărturisea Dana Săvuică în urmă cu ceva timp, în emisiunea „Teo Show”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter