Cum își răsfață soțul Alessandra Stoicescu

De Mădălina Manole, pe
Alessandra Stoicescu, 41 ani, pe care o vedem aproape în fiecare zi la Antena 3, este căsătorită din anul 2013 cu Sergiu Constantinescu, colegul său de trust, în vârstă de 47 de ani. Într-un interviu acordat pentru Libertatea, aceasta a vorbit despre relația trainică pe care o au și a dezvăluit câteva secrete din povestea de iubire.

Nu de multe ori avem ocazia să o ascultăm pe Alessandra Stoicescu povestind relaxat și cu zâmbetul pe buze amănunte atât de personale din viața sa. Știrista povestește că alături de soțul său a prin gustul vacanțelor, iar acum fiecare concediu îl transformă într-o adevărată lună de miere: „Noi avem o relație foarte unită și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, că ne completăm foarte bine în toate. Ne plac vacanțele. Eu, până să-l cunosc pe el, nu mergeam nicăieri.”

Alessandra stoicescu si sergiu constantinescu

Când nu pleacă nicăieri, cei doi petrec timp de calitate împreună, iar Sergiu este cel care gătește și își cucerește soția de fiecare dată cu cele mai aromate și apetisante preperate: „N-am loc de Sergiu în bucătărie. Este un bucătar desăvârșit. Stau pe lângă el să-l ajut. Sous-chef să spunem sau mai bine zis ajutor de sous-chef. Îi mai dau un ingrendient, dar el este o plăcere, un spectacol. Nu pot să-i iau această plăcere, adică nici nu are rost. Fiecare facem lucruri foarte bine, dar la bucătărie nu poate fi egalat pentru că este foarte creativ. Eu nu am avut niciodată o aplecare în zona asta, el de când ne-am cunoscut …ce mese face, ce invenții pentru mesele de Crăciun, de Revelion, de Paști, că noi le facem acasă cu familia. La dulciuri nu se bagă, dar face niște combinații uimitoare. Ce să caut eu acolo?”

Alessandra stoicescu si sotul sau, sergiu constantinescu

Alessandra Stoicescu, Sandra, cum o alintă cei apropiați, simte nevoia să-i întoarcă întocmai favoruruile culinare ale soțului, prin urmare, îl răsfață de fiecare dată când are ocazia: „Eu îl răsfăț cu dragostea mea și cu echilibrul pe care cred că i-l dau în viață. Și el trebuie să spună cu ce-l răsfăț, dar sunt lucruri pe care nu le putem dezvălui, că este zi. Glumesc. Îmi place să îi fac  surprize și când am început să-l cunosc bine de tot, mi-am dat seama că eu sunt „motorul”, în sensul că-l pot duce undeva unde poate își dorea, dar se abținea”.

Alessandra stoicescu si sergiu constantinescu, sotul sau

Alessandra nu a devenit mamă, cel puțin nu deocamdată, însă este foarte atașată de Bianca, fata soțului său dintr-o relație anterioară, pe care o consideră o adevărată soră: „Noi avem copii. Sergiu are copil și implicit Bianca este și a mea. Ca o soră. Nu pretind altceva și nici n-a fost vorba vreodată, dar ea este parte din noi, merge în vacanțe cu noi, are 21 de ani ea alege în ce vacanțe vrea să meargă cu noi. (…)Eu vreau să-l fac pe el fericit și vreau să fiu eu fericită și ne completăm și ne umplem. Adică eu nu simt că avem un gol în acest moment”.

Citește și – Veste șoc! Dana Grecu a divorțat: “Este un alt început”

Citește și – Cum arată fetița lui Mihai Gâdea. S-a transformat într-o adevărată domnișoară

Sursă foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter