Cum arată azi Peggy din „Familia Bundy“. Actrița are 65 de ani

De Mădălina Manole, pe
„Familia Bundy“ a fost unul dintre cele mai de succes sitcomuri americane care au cucerit inimile românilor. Filmările au început în anul 1987 și s-au întins pe durata a 10 ani, având nu mai puțin de 262 de episoade, iar din rolurile principale au făcut parte Ed O'Neill, Katey Sagal, Christina Applegate și David Faustino.

Cu toate că au trecut ani de zile de când s-a difuzat ultimul episod din comedia „Familia Bundy“ (Married with Children), cu siguranță, nu o putem uita pe Peggy Bundy, soția lui Al Bundy, personaj interpretat de actrița Katey Sagal.

Peggy Bundy- Katey Sagal - Familia Bundy

Ei bine, dacă în serial Peggy Bundy făcea furori cu formele sale voluptoase, hainele mulate și atitudinea sa detașată, în realitate actrița nu avea nimic în comun cu personajul său, iar odată cu trecerea anilor, Katey Sagal a devenit de nerecunoscut.

Peggy Bundy- Katey Sagal - Familia Bundy

Katey Sagal a cunoscut succesul cu personajul Peggy Bundy și a stârnit imaginația bărbaților din întreaga lume. Cu toate că ulterior a făcut parte din distribuția mai multor filme, niciodată nu a reușit să depășească succesul cunoscut în „Familia Bundy“. Katey Sagal a împlinit în luna ianuarie a acestui an vârsta de 65 de ani, iar până acum a punctat nu mai mult și nici mai puțin de patru căsnicii și este mamă a trei copii, actrița dând naștere unui copil mort chiar în perioada în care filma pentru „Familia Bundy“.

Peggy Bundy- Katey Sagal - Familia Bundy

Katey Segal a scos o carte autobiografică în care recunoaște că a făcut parte din miile de femei cu care s-a culcat Gene Simmons (formația Kiss). De asemenea, actrița mai povestește și despre moartea dramatică a părinților săi, despre diagnosticul de cancer pe care l-a primit pe când avea doar 28 de ani, despre cele trei căsnicii eșuate, dar și despre dependența sa de droguri și drumul său către dezintoxicare.

Sursă foto: Facebook, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter