Cosmin Natanticu, concurent Asia Express: „Am crezut că plec acasă după patru ore, îmi tremurau genunchii”

Cosmin Natanticu și soția sa, Eliza, formează una dintre cele nouă perechi de concurenți de la Asia Express, în sezonul patru. Cei doi au câștigat prima amuletă încă din prima săptămână de concurs.

În cadrul podcastului produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Stai să zic eu”, cu Dragoș Mușat (Tetelu), Cosmin Natanticu a povestit despre primele probe pe care le-a avut de îndeplinit, alături de Eliza, la Asia Express – Drumul Împăraților, trecând printr-o săptămână de foc. 

După o noapte albă petrecută în autocar, la ieșirea din țară cu destinația Turcia, niciunul dintre concurenți nu se aștepta să înceapă probele încă de dimineață: „autocarul a plecat, bagajele erau jos, erau 20 de camere și așa a început emisiunea. Prima zi a fost foarte grea. Am crezut că plec acasă după patru ore, îmi tremurau genunchii”, a explicat comediantul la podcast.

De-a lungul primei săptămâni din concurs, echipele au resimțit oboseala din plin, mai ales că au mers și au alergat, de cele mai multe ori, în zile mult prea călduroase. Mai mult, pandemia de COVID le-a îngreunat eforturile de a ajunge cât mai repede la Irina Fodor, gazda emisiunii, ori de a găsi cazare. 

„În prima săptămână, oamenii au fost foarte ok și la cazări. Chiar dacă umblai un pic, oamenii te primeau în case, mai ales că noi am mers pe timp de pandemie. În Turcia, sâmbăta și duminica era lockdown. Nu erau mașini pe stradă, a fost foarte greu. Chiar și așa, au fost foarte primitori, îți puneau pe masă tot ce aveau”, a mărturisit el. 

„Am avut foarte mare noroc că seara când anunțat prin walkie talkie că s-a terminat și că să ne căutăm cazare, noi am găsit în câteva minute, era șase jumate seara, în condițiile în care echipa lui Connect-r și Shift căutau cazare la 12 noaptea”, a mai continuat Natanticu.

Împreună cu Eliza, au luat prima amuletă din sezonul patru al emisiunii, câștigând 1.000 de euro și două răcoritoare pe care le-au oferit celorlalți colegi.

Nouă perechi de concurenți au pornit în aventura vieții lor la Asia Express sezonul 4 – Drumul Împăraților, de la Antena 1. Show-ul a avut premiera pe 18 septembrie. Traseul de pe Drumul Împăraților începe în Turcia, cursa continuând apoi în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.

Provocarea a fost acceptată de către nouă perechi: Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug. Concurenții vor lupta pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter