CLEOPATRA STRATAN: „Îmi place să fiu copil!”

De Libertatea pentru femei, pe

Este considerată copilul-fenomen al muzicii româneşti, a primit triplul disc de diamant pentru numărul record de vânzări, a intrat în Cartea Recordurilor, iar acum şi-a compus singură cel mai recent album. Cu aşa copil, cum să nu te mândreşti?!
Ai crescut! Mâine poimâine eşti domnişoară. Cum îţi petreci copilăria la vârsta de 9 ani?
Când ai mare dorinţă să te faci mare, copilăria trece foarte repede. Asta mi-a spus tati, aşa că eu nu mă grăbesc, şi mi-o trăiesc din plin: şcoală, desene animate şi melodii pentru copii.

Ce-ţi spune lumea când te vede pe stradă? Te mai întreabă de Ghiţă?
Chiar de multe ori mă gândesc… Pe cel care îl cheamă Ghiţă oare îl întreabă cineva dacă s-a mai întors la
Cleopatra?

Pe 1 iunie vei cânta la Sala Palatului pentru a lansa noul tău album „Melodii pentru copii”. Ai emoţii?
Încep şi eu câte un pic să înţeleg ce înseamnă emoţiile. A trecut timpul acela când mă ajuta tati din umbră. Acum pot să mă descurc de una singură, ba chiar pot să îi dau şi lui tati sfaturi. Sigur, în cazul în care nu s-ar descurca. (zâmbeşte)

Albumul este compus chiar în totalitate de tine?
Se spune că „ce iese din mâţă, şoarice prinde”. De fapt, tati a început să-şi aşeze primele versuri pe foaie la vârsta de 12 ani, iar eu la 9 ani. Sunt mai tare decât el! (râde) Ba chiar ştiu şi cum s-a întâmplat. Fratele lui tati se afla în armată, iar tati a început să-i scrie scrisori, apoi a început să-i reuşească şi-n versuri. Şi la mine s-a întâmplat la fel, doar că eu am început să-i fac frăţiorului meu poezii scurte, de Crăciun.

După concertul de la Sala Palatului, vei dărui unui copil (în urma unei trageri la sorţi) ocazia să meargă la DisneyLand Paris. Tu ai fost acolo?
Da, aşa este, cineva va merge cu familia mea pentru 4 zile la DisneyLand Paris. Am avut ocazia să plec acolo când frăţiorul meu Cezar a împlinit un anişor şi l-am sărbătorit acolo. Dar acum va fi mult mai frumos, pentru că atunci era în luna decembrie şi era foarte frig, pe când acum este deja cald, a venit vara.

Cum te împaci cu frăţiorul tău, Cezar? Te necăjeşte sau vă înţelegeţi de minune?
Dacă suntem acasă, el se face lider în toate, şi pentru că e mai mic îl las. Dar când ne ducem la un loc de joacă public, nu se dezlipeşte de mine nicio bucăţică de secundă.

Ce năzbâtii face? Sau tu… ce pozne îţi aminteşti că ai făcut la vârsta lui?
Eu nu am făcut pozne de niciun fel, nici când eram ca el şi nici acum nu fac. Dar el face prostii cu carul, îmi scrie prin caiete, pe pereţi, strică jucăriile, dar pe tati nu-l supără asta. Tati spune că pe timpuri, când era ca el, făcea prostii mai mari şi că astea sunt floare la ureche. Mai multe veţi afla din piesa „Frăţiorul meu”. Mie îmi place foarte mult.

Frăţiorul tău este la fel de talentat ca şi tine? Cântaţi împreună?
Dacă tati ia chitara, Cezărel ajunge înaintea lui şi o ia el primul pe-a lui. Vă las un link pe care să îl accesaţi: http://www.youtube.com/watch?v=SM9In09pDhs şi veţi vedea un colaj filmat de tati prin casă şi o să vă daţi seama cât este de cântăreţ fratele meu.

Ce-ţi doreşti să primeşti de Ziua Copilului?
Păi deja un cadou pentru mine este concertul. Apoi o să fie excursia la DisneyLand şivor mai fi cadouri muuuuuuuuuuuulte!

Cum merge şcoala? Vei primi şi premiu?

Eu în fiecare zi primesc premii. Şi la sfârşitul anului voi primi, pentru că sunt conştiincioasă, ascultătoare şi fiecare are după merit. De când am intrat la şcoala Olga Gudynn îmi plac mai mult şi materiile pentru că şi profesorii îmi plac.

Te joci cu păpuşile sau preferi jocurile pe computer?
Mă joc cu păpuşile când sunt acasă şi am invitaţi prieteni de vârsta mea sau dacă plec eu la cineva în vizită. La drum lung folosesc telefonul sau iPadul, pentru că mă uit la poveşti cu Barbie.

Îţi plac dulciurile? Care este desertul tău preferat?
Îmi plac ciocolata şi îngheţata, dar şi cerealele cu lapte. Chiar le ador! Eşti considerată un mic fenomen, ai primit triplul disc de diamante, ai intrat în Cartea Recordurilor. Realizezi cât de multe ai reuşit să faci?
Nu cred că am atins vârsta la care să simt cu adevărat ce am realizat. Pentru mine e încă o joacă.

Mami şi tati îţi spun că sunt mândri de tine?
Eu simt acest lucru şi fără să-mi spună. Vă spun de ce! De când m-am lansat în muzică, tati s-a mândrit mult mai tare când a fost numit „tatăl Cleopatrei”, decât „Pavel Stratan”.

Vei pleca într-un turneu pentru promovarea albumului?

Pentru promovarea albumului nu cred, dar cu siguranţă da pentru promovarea site-ului www.cleopatracreativ.ro. În România se vor deschide mai multe magazine cu imaginea mea. De fapt, ele vor fi locuri de creaţie pentru copii, un fel de ateliere. Aici copiii vor crea diferite lucruri, în unele locuri şi
împreună cu mine.

► NU POT TRĂI FĂRĂ…

…public
„Înseamnă foarte mult pentru mine lumea care mă apreciază”.
…familie
„Îi ador pe mama şi pe tata, care îmi sunt mereu alături şi mă educă frumos”.
…momentele copilăriei
„Copilăria mea este dulce. Îmi place să fiu copil! „.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter