Cine au fost cele două soții ale lui Jeff Beck. Chitaristul a murit la vârsta de 78 de ani

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Joi, 12 ianuarie 2023, 17:55

Jeff Beck a murit la vârsta de 78 de ani. Legendarul chitarist s-a stins din viață la câteva săptămâni, după ce a dus la bun sfârșit turneul cu Johnny Depp. Nu de foarte puține ori, Jeff Beck a fost considerat unul dintre cei mai buni chitariști ai tuturor vremurilor.

Jeff nu doar că a fost respectat ca și un simplu chitarist, dar a cântat alături de mulți muzicieni celebri de-a lungul carierei sale care a durat decenii întregi. 

Jeff Beck a murit la 78 de ani

Înainte de moartea lui, pe 10 ianuarie 2023, Jeff și-a lansat cea mai recentă piesă „This Is A Song For Miss Hedy Lamarr”, alături de actorul  Johnny Depp. Despre chitaristul Jeff Beck se mai știe că avea degete mari asigurate pentru 7 milioane de lire sterline. Pe lângă talentul său muzical, Jeff a fost un soț devotat soției sale, Sandra Cash, scrie hollywoodlife.com.

Jeff Beck a fost căsătorit cu Sandra Cash, în vârstă de 58 de ani, din 2005. Deși Jeff și-a păstrat o mare parte din viața personală privată, se știe că cei doi s-au întâlnit când el avea 60 de ani, iar Sandra avea 40. Sandra nu lucrează în lumea divertismentului, precum răposatul ei soț și, de asemenea, se ține departe de ochii publicului.

Citește și: Maxi Jazz, solistul trupei Faithless, a murit la vârsta de 65 de ani

Când s-au căsătorit în urmă cu 18 ani, cei doi au fost înconjurați de familie și prieteni. Persoane de seamă precum cântărețul  Sir Paul McCartney , în vârstă de 80 de ani, au fost prezenți, potrivit sursei citate, la eveniment. Sandra și Jeff au trăit o viață destul de departe de ochii publicului în Wadhurst, East Sussex, și nu au avut niciun copil împreună.

În ciuda faptului că nu au fost în lumina reflectoarelor Johnny Depp, a vorbit despre regretatul rock n’ roller și despre soția sa în timpul unui interviu din noiembrie 2022 . „Există un cuplu care m-a ajutat foarte mult să mă mențin în viață, sănătos și fericit… și ei sunt Jeff și Sandra”, a spus el atunci.

Primul mariaj al lui Jeff Beck

Înainte de căsătoria sa cu Sandra, artistul a fost căsătorit cu Patricia Brown. Fostul cuplu a fost căsătorit din 1963 până în 1967. Patricia nu era o persoană publică și nu se știu multe despre ea sau despre căsătoria lor. 

Cu toate acestea, s-au căsătorit când Jeff Beck, chitaristul care a murit, era tânăr, mai exact la 19 ani. Când au divorțat, muzicianul avea 23 de ani și își deschidea deja drumul către o carieră de succes. Nici cu Patricia Jeff Beck nu a avut copii.

Citește și: Trupa Holograf este în doliu, după moartea lui Aurel Mitran: „Drum bun printre stele, prieten drag!”

Pe 11 ianuarie 2023, familia lui Jeff Beck a anunțat pe Instagram că rockerul a murit . „În numele familiei sale, cu profundă tristețe împărtășim vestea morții lui Jeff Beck”, anunțau ei în postare. „După ce a contractat brusc meningită bacteriană, ieri a murit liniştit. Familia lui cere intimitate în timp ce încearcă să se obișnuiască cu această pierdere extraordinară.”, au adăugat ei.

Născut în iunie 1944, în suburbiile Londrei, Jeff Beck este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti de rock, hard rock, blues şi jazz, egalul lui Eric Clapton şi Jimmy Page. De altfel, Beck s-a alăturat lui Page în formaţia rock Yardbirds în 1965, imeditat după plecarea lui Clapton. 

Sursă fotografii: Profimedia Images

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter