Anca Badiu, de nerecunoscut – de ce s-a îngrășat 20 de kilograme

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 10 ianuarie 2020, 15:45
Anca Badiu, fosta membră a îndrăgitei trupe Class, a suferit o transformare la care nu se aștepta nimeni, îngrășându-se cu 20 de kilograme.

Motivul pentru schimbare este depresia severă în care a căzut după moartea fratelui ei mult iubit, care a coincis cu retragerea ei din ochiul public. „M-am retras în contextul în care s-au petrecut evenimente destul de dureroase în viața mea”, a explicat Anca, potrivit Click. „Am fost foarte apropiată de Mircea, fratele meu, pe care l-am pierdut într-un mod subit și asta a declanșat o suită de stări, cum ar fi anxietatea și depresia severă. Apoi am urmat tratamentul cu anti-depresie câțiva ani buni, kilogramele în plus, izolarea, ceea a facut deliciul presei. Am fost surprinsă în anumite ipostaze, fotografiată, apărând astfel în multe articole, iar toate acestea nu m-au ajutat deloc, ba dimpotrivă”.

După ce și-a pierdut fratele, ea a simțit un dezinteres complet față de propriul corp, după cum a destăinuit: „Înainte de moartea fratelui meu, prin 2012, când am început să am atacuri de panică și luasem câteva kilograme în plus din cauza tratamentului medicamentos, a fost o perioadă de câteva luni de zile în care am luat o pauză de la tratament și mă hotărâsem să merg la sala de fitness, unde l-am cunoscut pe celebrul Călin Novăcescu, un mare sportiv de performanță, antrenorul personal al multor vedete din showbiz, care a reușit să le slăbească optând pentru un regim alimentar sănătos și sport. Când m-a văzut la sală a venit la mine și mi-a propus să îmi ofere ajutor necondiționat în privința slăbitului, reușind să dau jos 20 kilograme în două luni și jumătate. După aceasta… șocul provocat de moartea fratelui meu m-a readus la un dezinteres total de a mă ocupa de mine”.

Anca merge acum la nutriționist și este plină de speranță. De-a lungul timpului, a încercat tot felul de diete și trucuri minune, care nu au funcționat și care chiar i-au pus în pericol viața. „Merg la un nutriționist și sunt foarte optimistă”, a zis artista. „Am încercat tot felul de diete, unele au dat roade, pentru un scurt timp, pentru ca am pus dublu înapoi, ba mai mult, de la niște pastile de slăbit chinezești era să o mierlesc [..]. Din acest motiv există specialist în nutriție, deci nu țineți dietă după ureche, apelați la personane specializate în acest domeniu!”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter