Adelina Pestrițu a câștigat procesul cu Lucian Becali și a donat întreaga sumă pentru lupta împotriva coronavirus

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 01 aprilie 2020, 12:49
Adelina Pestrițu a câștigat procesul cu Lucian Becali în care l-a acuzat de calomnie. Cu toate că sentința a fost dată în urmă cu un an, Adelina Pestrițu acum a intrat în posesia sumei de bani pe care a cerut-o ca prejudiciu adus imaginii sale și a hotărât că cea mai bună variantă este să doneze banii pentru lupta împotriva coronavirus.

Adelina Pestrițu a primit daune de 19.000 de lei și întreaga sumă a fost transferată unei asociații caritabile: „Dumnezeu lucrează prin oameni. Nu este prima dată când cred sau spun asta. De ce? Vreau să vă povestesc. În urma unui proces pe care l-am câștigat, instanța a decis că trebuie să-mi se plătească daune în valoare de 19.000 RON, iar astăzi am intrat în posesia acestei sume. Pentru mine nu este important să mai vorbesc despre subiectul acestui proces și nici despre persoana care a fost obligată în Instanță să-mi plătească această sumă.

Motivul acestei postări este bucuria că banii se transformă într-o donație pe care am și făcut-o (în urmă cu 5 min) Asociației Sonia Maria, care va cumpăra echipamente de protecție pentru personalul medical de la INSMC, singurul spital de copii care primește și patologii respiratorii, deschis pentru urgențe pediatrice.

Citește și Cum se protejează Jojo de coronavirus: “Mai bine exagerăm decât să luăm lucrurile prea ușor”

Scopul acestui proces nu a fost să mă îmbogățesc, ca urmare, banii nu vor zăbovi la mine în cont și vor fi folosiți pentru achiziționarea acestor echipamentelor de protecție vitale pentru personalul de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, din București. Iată că suferință mea s-a transformat în bucurie și deși cândva m-am întrebat de ce mi se întâmplă mie asta, astăzi mi-am dat răspunsul singură. Pentru că niște oameni să fie ajutați să muncească că să aibă grijă de copiii bolnavi care au nevoie de îngrijire în acest spital. Multă sănătate și iubire tuturor!”, – a scris Adelina Pestrițu pe Instagram.

Adelina Pestrițu dezvăluia în urmă cu un an pe blogul său că a câștigat procesul: „În chemarea în judecată a avocaților mei, pârâtul a fost Becali Mihai-Lucian, care în urmă cu mai bine de 2 ani a făcut afirmații grave, defăimătoare, care mi-au afectat demnitatea și onoarea, iar după un proces și un apel care au durat mai bine de de 2 ani, instanța a hotărât că dl. Becali Mihai-Lucian va trebui să-mi plătească prejudiciu 17.000 lei. Desigur, niște bani nu vor repara niciodată ce poate cauza răutatea oamenilor, dar sunt încrezătoare că cei care au de gând să jignească, să blameze, să atace sau să denigreze alți oameni din pură plictiseală, se vor gândi de 2 ori.”

Citește și – Care sunt singurele țări din lume unde nu a ajuns coronavirus

Vezi mai multe imagini cu Adelina Pestrițu din perioada de izolare la domiciliu cauzată de coronavirus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter