A murit Doru Stănculescu. Artistul avea 71 de ani

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 23 august 2021, 21:20

Folkistul Doru Stănculescu s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Artistul a fost găsit fără suflare în locuința sa.

Doru Stănculescu, unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, a încetat din viață. Artistul a fost aseară la petrecerea nepotului său, iar astăzi, 23 august, a fost găsit fără suflare în locuința sa.

Chiar ieri a fost la petrecerea fiului meu, însă a plecat mai devreme, spunea că vrea să se odihnească. Am chemat o maşină şi, după ce m-am asigurat că a ajuns acasă, m-am liniştit. Astăzi însă, am văzut că nu mai răspunde la telefon, aşa că am rugat un prieten care locuieşte în apropiere să verifice ce se întâmplă. Nici la uşă nu a răspuns.

Am ajuns de urgenţă la el şi, după ce am spart uşa, l-am găsit fără suflare”, a declarat Matei Stănculescu, fiul artistului, pentru Libertatea.

De-a lungul carierei sale de peste 50 de ani în muzică, Doru Stănculescu, fratele cântăreței Mihaela Mihai, a lansat numeroase șlagăre, precum „Șambala”, „Ai, hai…”, „Ecou de romanță”, „Fără petale”. Acesta a fost membru al Cenaclului Flacăra încă de la înființare, în 1973.

Mesajele artiștilor după moartea lui Doru Stănculescu

Am fost împreună recent la Calafat, dar pentru că nu se simțea bine, nu a ieșit din cameră. Dar am înțeles că nu din cauza asta s-a dus. Am vorbit zilele trecute cu el la telefon, era în regulă”, a spus Andrei Păunescu pentru Libertatea.

S-a dus și primul muzician al Cenaclului Flacăra, despre care Dan Aldea, și el plecat nu demult, spunea că este cel mai mare compozitor român în viață, a mai scris fiul poetului Adrian Păunescu pe rețelele de socializare.

A plecat dintre noi Doru Stănculescu (Prezidente), (71 ani). Dumnezeu să-l odihnească și să-i lumineze calea. Condoleanțe familiei, a scris și Nicu Alifantis.

Sunt împietrită de durere. Un munte de om. Doru Stănculescu. Nașul meu muzical. Marele meu prieten. De azi, Doru este „fără petale”. A plecat spre lumină unul dintre cei mai mari artiști români, un cantautor de geniu, a transmis pe Facebook cântăreața Zoia Alecu.

Credit foto: Oana Dinu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter