Vunk se pregătește de lansarea primului DVD din carieră

De Dana Musceleanu, pe

După succesul single-ului “Pleaca”, cea mai difuzată melodie românească a momentului, trupa Vunk pregătește lansarea unui DVD special pentru fanii săi.

Materialul prezintă înregistrarea mega-concertului “Vunk la înălțime” desfășurat la Otopeni, în decembrie anul trecut. Cei care nu au avut atunci ocazia să vadă live un spectacol-concept de excepție, vor putea urmări pe DVD povestea unui om care “zboara într-un avion ce-l duce în toate colțurile sufletului lui, trezindu-i toate emoțiile pe care le credea amorțite de trecerea anilor.”

Personajul care este alturi de trupa Vunk în această aventură muzicală este actorul Marius Manole.

Așadar, DVD-ul conține un spectacol la înălțime – la propriu și la figurat, și va fi lansat pe piață pe 29 martie, nu înainte de a fi promovat printr-un spot deosebit, semnat de regizorul Corneliu Porumboiu.

“De la început conceptul acestui spectacol a fost și este foarte strâns legat de cinema, așa că am ținut neapărat ca trailer-ul pentru lansarea DVD-ului să fie făcut de un mare regizor român. Corneliu Porumboiu a fost primul la care ne-am gândit pentru că vroiam să iasă un trailer comic, ironic și povestit foarte pe scurt. Colaborarea cu Corneliu este unul dintre cele mai importante momente din carieră noastră.” a declarat Cornel Ilie, solistul trupei Vunk.

foto: Diana Kiss/Roton

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter