Și-a refăcut Cornel Ilie viața după divorțul de fosta soție?

De Unica.ro, pe

În septembrie 2020, Cornel Ilie (44 de ani), solistul Trupei Vunk, anunța că el și soția lui Eliza au luat decizia de a divorța. Recent, în emisiunea La Măruță, solistul a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu Eliza, dar și despre viața de după divorț.

„Divorțul s-a terminat din momentul în care l-am anunțat. Partea cea mai frumoasă din poveste este că, în continuare, suntem unii dintre cei mai buni prieteni. Pot să rămână mici sechele, mici regrete, să înțelegi în timp ce s-a întâmplat. Nu e ușor să treci printr-un divorț.

Terapia este muzica mea. Mă mir și eu foarte tare că am ales o cale civilizată. Până la urmă, e o cale firească. Au trecut vreo șapte luni de la divorț și suntem în continuare prieteni. Mă interesează prea puțin ce cred alții.

Au fost multe greșeli, nu e ceva cu care să mă mândresc. Dar viața vine cu surprize. Familiile noastre sunt un punct sensibil. Nu este un moment plăcut pentru nimeni. Mesajul e: «De mâine o să-mi treacă!» (vers piesa Pleacă – Vunk feat Antonia)”, a declarat Cornel Ilie în emisiunea La Măruță.

Și-a refăcut Cornel Ilie viața după divorțul de fosta soție?

„Am reușit să renasc în anul ăsta. A trebuit să iau viața de la capăt. Nu mi-am refăcut viața sentimentală. Nu este vorba despre o relație în viața mea acum. Eu îmi refac viața din punct de vedere emoțional, dar nu și sentimental.

Nu e același lucru. Cine nu caută, găsește. Dacă o să simt să mă căsătoresc din nou, o să o fac din nou. Îmi trăiesc viața foarte relaxat din punct de vedere al instinctului, trăiesc momentul”, a mai spus solistul.

Cornel și Eliza au împreună 2 copii

„Eu și cu Eliza nu mai suntem un cuplu. Am învățat foarte multe împreună unul de la altul, am învățat și mai multe despre noi înșine și, mai ales, despre viață. Am devenit mai puternici și mai curajoși, unul prin celălalt.

Vom continua să ne creștem copiii cu aceeași dragoste și grijă, arătându-le toate frumusețile vieții, bunătatea față de ceilalți și învățându-i curajul de a face alegerile importante, la timpul lor.

Ne vom ajuta mereu. Rămânem aceiași prieteni buni, dar și aceleași persoane discrete cu viața lor personală. Astfel că aceasta este singura dată când vom spune ceva despre acest subiect.

Vă mulțumim că înțelegeți această alegere. Există dragoste după iubire”, scria Cornel Ilie în mediul online în septembrie 2020. Fostul cuplu are împreună doi copii, o fiică și un fiu, Zara și Cezar.

Foto: Instagram; Facebook

Citește și:

Toni Grecu, despre incendiul de la Spitalul Matei Balș: „A fost cel mai greu efort pe care l-am depus vreodată”

Familia Adelinei Pestrițu se mărește: „A venit în viața mea după o pierdere”

Iker Casillas și Sara Carbonero divorțează? Cei doi au trecut prin momente grele în ultimii ani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter