Țara în care personalul medical va fi obligat să se vaccineze

De Unica.ro, pe
Teama că valul trei al pandemiei de COVID-19 ar putea din nou să provoace ravagii, autoritățile dintr-o țară europeană au decis că vaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical. De asemenea, acestea au impus restricții extrem de dure pentru perioada următoare. 

La începutul pandemiei de COVID-19, o lume întregă a urmărit înmărmurită cu sistemul sanitar din Italia se prăbușea din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2. Zeci de mii de contaminări și aproape o mie de morți pe zi, mii de oameni înghesuiți în secțiile ATI, arătau rapoartele din martie 2020.

Italia, țara în care personalul medical va fi obligat să se vaccineze

Pentru a evita o nouă catastrofă în valul trei al pandemiei, autoritățile italiene au luat decizia de a obliga toți angajații din domeniul sanitar, inclusiv farmaciștii, să se vaccineze.

„Scopul acestei măsuri este de a proteja cât de mult posibil atât personajul medical cât și cel paramedical, precum și cei care sunt expuși la infectare”, a transmis Guvernul italian, potrivit știrileprotv.ro. Cei care vor refuza vaccinarea ar putea fi suspendați fără plată pentru tot restul anului.

În plus, Italia va intra în lockdown total de Paștele catolic (3 – 5 aprilie), iar întrega peninsulă va fi considerată zonă roșie.

italia lockdown

Citește și: Marius Elisei, într-o nouă relație după divorțul de Oana Roman

Adela Popescu, mesaj de susținere pentru Gina Pistol: „Toate mamele trec prin asta, are dreptate”

Bianca Drăgușanu, acuzată că și-ar fi scos coaste pentru a avea talia mică. Cum răspunde vedeta

Madonna, în ipostaze sexy la 62 de ani: „Arăți bine, dar n-ai pic de clasă”

Noul decret, semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi, mai prevede și prelungirea restricțiilor până în data de 30 aprilie. Cele mai multe regiuni ale Italiei se află fie în scenariu roșu, fie în cel portocaliu. În aceste zone măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus sunt extrem de dure (închiderea barurilor, restaurantelor și muzeelor, limitarea călătoriilor).

Doar în zona galbenă restricții sunt mai blânde, există o mobilitate mai mare, iar restaurantele sunt dechise până la ora 18.00.

Școlile primare rămân și ele deschise, iar dacă numărul cazurilor va scădea, până la finalul lunii aprilie ar putea fi luate măsuri de relaxare.

Până în prezent, în Italia s-au înregistrat în jur de 3,5 milioane de cazuri de COVID-19 și 109.000 de decese.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter