Vacanța de Paște 2018, mai lungă. Vinerea Mare devine zi liberă

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 01 martie 2018, 17:20
Vinerea Mare va deveni zi liberă. Senatul a votat azi propunerea ca ultima zi de vineri înainte de Paște, să devină zi de sărbătoare legală și să fie declarată zi nelucrătoare, vacanța de Paște 2018 devenind, astfel, mai lungă.

Vinerea Mare, zi liberă – vacanța de Paște 2018, mai lungă

Senatul a votat proiectul de lege, însă pentru a fi promulgat va trebui să fie adoptat și de Camera Deputaților, să fie promulgat de Președintele României și să fie publicat în Monitorul Oficial. Propunerea ca Vinerea Mare să devină zi liberă a fost votată cu 86 de voturi pentru, 1 împotrivă și 1 abținere. Dacă proiectul de lege va trece de votul final, atunci vom avea 15 zile libere pe an.

În prezent, 16 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Eurepene au declarat Vinerea Mare ca zi legală de sărbătoare. În plus, Codul Muncii din România prevede în acest moment doar 14 zile nelucrătoare, mult mai puține decât în alte state UE.

În 2018 Paștele va cădea pe data de 8 aprilie 2018 (duminică) și 9 aprilie (luni), zile care, de asemenea, vor fi libere.

Alte zile libere pe care le vom avea în primăvara

Printre alte zile libere legale acordate de stat pentru primăvară, se mai numără Ziua Muncii și Rusaliile. Ziua Muncii, 1 mai, va fi sărbătorită într-o zi de marți in 2018 și este zi liberă națională.Rusaliile se vor sărbători anul acesta pe 27 mai (duminică) și pe 28 mai (luni), ambele zile fiind declarate libere.

Citește și Zile libere 2018. Calendar libere legale 2018

Citește și – Când pică Paștele ortodox 2018 și Paștele catolic 2018

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter