Raoul condamnat la închisoare. Ce a făcut artistul

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 14 septembrie 2018, 10:57
Raoul, pe numele său, Borlea Rareș Cornel, a fost condamnat la închisoare. Artistul, recunoscut mai ales grației colaborărilor muzocale pe care le-a avut de-a lungul timpului Cu Mirabela Dauer, va fi nevoit să execute o pedeapsă cu închisoarea de un an și șase luni.

Raoul, dincolo de perioada de detenție pe care a primit-o, va trebui să mai plătească și o sumă deloc neglijabilă, mai exact 7.250 lei, relatează cancan.ro. Conform sursei citate, Raoul a fost prins de Poliție conducând fără permis pentru a patra oară: “În baza art 335 alin 2 Cp cu aplic art 396 alin 10 Cpp , art 61 alin 4 lit c Cp condamnă p inculpatul Borlea Rareş Cornel la pedeapsa amenzii în valoare de 2.250 lei ( 200 de zile amendă X 11,25 lei / zi) pentru fapta dedusă judecăţii. În baza art 39 lit e Cp menţine pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni cu suspendarea pe termen de 2 ani stabilită prin decizia penală nr 1160/20.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa la care adaugă în întregime pedeapsa de 5.000 de lei amendă stabilită de Judecătoria Avrig prin sentinţa penală nr 17/01.02.2018”, – se arată în decizia magistraților din Brăila, acolo unde a avut loc procesul.

Raoul condamnat la închisoare. Ce a făcut artistul

 

Raoul a fost apărat în instanță de avocata Katia Cicală, care era ferm convinsă că acesta va scăpa de închisoare: “Eu îl reprezint în toate dosarele. Aceste dosare au ajuns acum în instanță, dar faptele sunt vechi, de câțiva ani în urmă. Ultimul, cel de la Brăila, este din 2014, dar acum a ajuns pe rolul instanțelor de judecată. Sunt fapte realizate fără niciun fel de intenție, a fost într-o completă eroare din cauza lipsei totală de comunicare. Nu i s-a comunicat faptul că el nu are dreptul de a conduce. Nu este nicio problemă și nu este nimic serios și grav pe cât ar părea. Muncă în folosul comunității a primit pentru că nu a fost reprezentat, nici măcar nu a știut de termenul de judecată. 

A aflat din presă de pronunțarea instanței. S-a judecat în lipsa lui și fără a fi informat, din cauza asta a și primit o pedeapsă mult mai aspră decât fapta. În opinia mea, va primi o amendă în acest ultim dosar. Nu se pune probleme de închisoare. În niciun caz. I s-a suspendat dreptul de a conduce pentru că a acumulat puncte. Lui nu i s-a comunicat acest lucru pentru că adresa de la domiciliul său se schimbase. A fost în totală necunoștință de cauză. În acest moment nu poate să conducă pentru că, mai întâi, trebuie soluționate toate aceste dosare. Dar, repet, nu e nimic grav sau important. S-au încheiat acorduri de recunoaștere, i s-a aplicat o amendă, la fel se va întâmpla și acum, cu dosarul de la Brăila”, – declara avocata lui Raoul în martie anul acesta pentru cancan.ro.

Se pare, însă, că instanța a decis altceva având în vedere că abaterile au fost repetate. Raoul poate privi partea plină a paharului și anume faptul că pedeapsa cu închisoarea nu este cu executare, ci este cu suspendare.

Citește și – Iulia Albu, critici dure: “Când mă uit la Andreea Bălan îmi vine să plâng”

Citește și – Maluma, despre semnificația tatuajelor sale și alegerea numelui de scenă

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter