O tânără din Sudan a fost codamnată la moarte după ce și-a ucis soțul care încerca să o violeze

De Oana Savin, pe
O tânără de 19 ani din Sudan a fost condamnată la moarte, după ce și-a ucis soțul care o viola cu ajutorul rudelor lui. Noura Hussein a fost obligată de familie să se mărite la vârsta de 16 ani.

Fata a fugit imediat după nuntă și s-a adăpostit în casa unei mătuși, unde a rămas pentru următorii trei ani. Familia însă a păcălit-o să se întoarcă acasă, după care a dat-o pe mâna familiei soțului ei. După șase zile, soțul a violat-o cu ajutorul fratelui sau, a unei rude și a unui martor. Următoarea zi, când soțul ei a încercat să o violeze din nou, tânăra l-a înjunghiat, într-un act de autoapărare, și a fugit la părinți, care au predat-o autorităților, relatează The Guardian.

Tânăra a fost condamnată la moarte de o curte din Omdurman, familia bărbatului fiind cea care a cerut pedeapsa capitală, refuzând eventuale despăgubiri de ordin material.

Citește și: Actrița Amy Schumer și-a pierdut virginitatea în urma unui viol, în somn

Cazul a atras atenția întregii lumi, după ce pe Twitter a apărut și s-a viralizat rapid  campania Justice for Noura.

Echipa care se ocupă de apărarea tinerei are la dispoziție 15 zile pentru a face apel.

„A fost șocant momentul în care judecătorul m-a condamnat la moarte.  Am știut că voi fi executată și nu voi apuca să-mi împlinesc visurile”, a spus Noura.

Muawya Khidir, membru din echipa apărării lui Noura, a declarat pentru presa locală că pedeapsa primită de tânără nu este dreaptă, din moment ce aceasta era sub șocul rezultat în urma violului și nu era stabilă din punct de vedere mintal.

Potrivit unui martor prezent la citirea sentinței, rudele bărbatului ucis s-au bucurat și au început să aplaude când fata a fost condamnată la moarte.

Citește și: India va introduce pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii

Acest caz aduce din nou în atenția publicului problema căsătoriilor aranjate și a violurilor din cadrul acestor căsnicii.

Acum Equality Now vrea să ceară clemență în numele tinerei de la președintele Sudanului Omar al-Bashir.

Pentru salvarea vieții tinerei din Sudan oamenii din întreaga lume s-au mobilizat și au semnat o petiție pe care o poți semna și tu, AICI.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter