Nu o să-ţi vină să crezi cine l-a convins pe chitaristul de la Vunk să aleagă muzica

De Sandra S., pe

Anul 1991 a fost unul important pentru chitaristul formaţiei VUNK, Gabriel Maga. Pentru prima oară după Revoluţie, în Piatra Neamţ, oraşul său natal venea să concerteze trupa Compact. Cu un bilet primit de la un „profesor cu iniţiativă de la şcoala nr 2”, Maga a ajuns să trăiască o experieţă ce i-a decis viaţa artistică.
„Pentru prima oară după ’89 venea Compact în Piatra Neamţ cu nişte outfituri îndrăzneţe de papuci Adidas din aceia cu 3 dungi (doar la Freddie mai văzusem) colanţi cu imprimeuri cu fulgere şi geci de motor. Şi un munte de boxe care pentru vremea aceea generau nişte decibeli veniţi parcă din iad. La modul bun! Ce să mai… erau nişte zei coborâţi printre noi, muritorii, să ne trezească nişte emoţii de care nu ştiam că există!”, a povestit Maga pe www.magasitudoran.ro. ” În seara aceea mi-au ţiuit urechile pentru prima oară şi am realizat ce vreau să fac cu viaţa mea. 22 de ani mai târziu, adică acum câteva săptămâni undeva prin ţară, ghici cine  cânta în deschidere unui concert VUNK?”.
Debutul lui Maga s-a întâmplat în anul 2000 în postura de ‘chitara de la Parlament’. A plecat în Canada şi a lucrat pentru/învăţat de la producători grei (David Ogilvie, Matt Hyde, Garth Richardson). După un slalom în America de Nord printre pop, rock, metal,  hip-hop şi dance-electronic, a revenit la rock şi Romania, unde e chitara şi producţia Vunk din 2010. Fiind un old-school sound afficionado şi în acelaşi timp foarte la curent cu ce se serveşte în mainstream-ul de azi, soundul lui poate fi descris ca un vintage-modern cu influenţe pop-rock.
Întreaga poveste poate fi citită pe site-ul care promoveaza piesa ,,Copilul din mine”, cel mai recent proiect muzical semnat de Cosmin Tudoran, cunoscut mai ales ca solist al formaţiei Ca$$a Loco şi Gabi Maga, chitarist al trupei Vunk. . Baieţii îţi descriu noua colaborare drept „un proiect muzical aristocratic care va promova cu (auto)ironie valorile româneşti.” Prima piesa din acest proiect – Copilul din mine – a fost lansată în mediul online pe data de 1 iunie pe site, unde mai puteţi găsi informaţii despre colaborarea inedită Maga&Tudoran, dar şi un dialog-joacă între cei doi realizat prin povestiri nedezvăluite încă, din activitatea lor de dinainte de această colaborare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter