Interviu Catalin Ștefănescu : Un călător răcit

Un calator…unul de cursă lungă, chiar. Nu doar pentru că, refuzând avionul, a ajuns cândva cu trenul până la aurora boreală, în Nordul Scoției, ci și pentru că ar putea vorbi ore în șir despre lucrurile în care crede, chiar și la o limonadă.
Despre „Garantat 100%”, prejudecăți și turism cultural, dar și despre relații, manele și Mariah Carey.

Abilitatea lui Cătălin Ștefănescu de a crea povești în jurul său, așa cum face de 14 ani la „Garantat 100%”(TVR), este un talent care îl însoțește pretutindeni.
L-a însoțit și la ședința noastră foto, programată inițial într-o zi de vineri, în care Bucureștiul aglomerat era, așa cum ne avertizase Cătălin, un fel de Circul Globus, în condițiile în care urma să pozeze alături de mașina sa.
A venit la locul de întâlnire îmbrăcat la costum, cu papion, după cum îl rugasem, și cu febră de 38 de grade. Așa că am reprogramat ședința pentru ziua următoare, când Cătălin nu era mai puțin răcit, însă Bucureştiul era cu mult mai liber.

Citeşte mai multe despre interviul cu Cătălin Ştefănescu pe Viva.ro.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter