Cătălina Ponor s-a retras din gimnastică. Iată ultimul său exercițiu, altfel decât în competiții

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 27 noiembrie 2017, 17:33
Cu ocazia concursului de gimnastică din Mexic, "Abierto Mexicano de Gimnasia", care s-a încheiat sâmbăta aceasta, Cătălina Ponor și-a anunțat în mod oficial retragerea din lumea sportului, după 26 de ani de muncă și devotament.

Cătălina Ponor, în vârstă de 30 de ani, nu a părăsit „scena” fără a mai urca pentru ultima dată pe podium. Multiplă medaliată olimpică, gimnasta a mai cucerit în Mexic, pe ultima sută de metri a carierei sale, două medalii de aur și una de argint.

Catalina Ponor medalii mexic

Cu această ocazie, Cătălina Ponor a publicat un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook: „Si așa am încheiat o carieră de 26 de ani. Multumesc domnul Lucian Sandu pentru faptul că ați fost lângă mine timp de 15 ani si ați rămas până la final fără să mă dezamăgiți. Multumesc tuturor celor care ați stat alături de mine și pentru toată încurajarea și suportul acordat! Multumesc, Mexic pentru toată iubirea pe care am primit-o azi la concurs.”

În cadrul galei din Mexic, Cătălina Ponor a putut fi admirată desfășurând un exercițiu la sol cu aceași emoție, grație și dedicare cu care ne-a obișnuit întreaga sa carieră.

Citește și – Cătălina Ponor, medalie de aur la bârnă, la 29 de ani!

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter