Business pe bicicletă, în 11 iulie la Bucureşti

De Unica.ro, pe

Oameni din mediul business, antreprenori, manageri şi pasionaţi ai bicicletei se vor întâlni joi, 11 iulie 2013, în Piaţa Victoriei, începând cu orele 8:30 a.m., pentru a defila în ţinută business, pe bicicletă, în cadrul proiectului Business pe Bicicletă, iniţiat de Junior Chamber International București.
Cămăşi, cravate, taioare, tocuri şi fuste se vor asorta perfect cu bicicleta, pe traseul  Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Şoseaua Kiseleff.  Evenimentul va continua cu o sesiune de networking în Clubul Ţăranului, aflat în incinta Muzeului Ţăranului Român.
Proiectul Business pe Bicicletă promovează mersul pe bicicletă la birou și la întâlniri şi îşi propune crearea unei comunităţi a oamenilor de afaceri pasionaţi de acest mijloc de transport.
“Business pe Bicicletă este un proiect JCI Bucureşti iniţiat din dorinţa de a schimba mentalităţi. Mergând la birou sau la întâlniri, cu bicicleta, nu numai că economisim timp şi evităm aglomeraţia, dar putem îmbina relaxarea şi exerciţiul fizic cu munca.“, a declarat Constantin Stanciu, coordonatorul proiectului.
Participanţii pot veni cu bicicletele proprii sau pot închiria biciclete în timpul evenimentului, oferitecu suportul partenerilor: Green Revolution şi Bate Şaua Să Priceapă Iapa. Cei care doresc să participe la evenimetul din 11 iulie 2013, se pot înscrie, începând de astăzi, pe site-ul proiectului: www.businesspebicicleta.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter