Vladimir Putin plănuiește să reorienteze exporturile rusești de energie din Europa către Asia

De Unica.ro, pe

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, plănuiește să reorienteze exporturile de energie din Europa către Asia, în urma sancțiunilor Occidentului.

Vladimir Putin acuză Europa că „destabilizează piața” prin hotărârea de a renunța la hidrocarburile ruse. În cadrul unei reuniuni guvernamentale consacrate sectorului energiei, în contextul sancțiunilor internaționale asupra Rusiei, Putin a spus că pleacă „de la principiul că, în viitor, livrările către Vest vor scădea” și Rusia trebuie să reorienteze exporturile”.

Putin a spus cu această ocazie, citat de Digi24: „Ţările europene vorbesc constant despre renunțarea la aprovizionările rusești şi, făcând acest lucru, destabilizează piaţa şi fac să crească preţurile”.

El a mai adăugat, potrivit Libertatea: „Ceea ce este uimitor este că așa-zișii parteneri din țările neprietenoase recunosc ei înșiși că nu se vor putea descurca fără resursele energetice rusești, inclusiv fără gazele naturale, de exemplu”.

Citește și: Reuniune emoționantă între un soldat ucrainean și părinții lui

Citește și: Drama unei ucrainence: „Mi-a pus arma la tâmplă și m-a violat. Era cecen”

Citește și: Vladimir Putin, justificări noi pentru războiul pe care l-a pornit: „Ajutăm și salvăm oameni […]. Este clar că nu am avut de ales”

Citește și: Cum tratează soldații ruși femeile din Ucraina: „Strigau «Asta se va întâmpla cu fiecare prostituată nazistă» în timp ce o violau pe sora ei”

„Tentativele ţărilor occidentale de a-i înlătura pe furnizorii ruşi, de a înlocui resursele noastre energetice cu aprovizionări alternative, vor afecta inevitabil ansamblul economiei mondiale”, a avertizat Vladimir Putin, dând asigurări că „consecinţele unui astfel de demers pot deveni foarte dureroase, şi în primul rând pentru iniţiatorii unei astfel de politici”.

Războiul pornit de Rusia asupra Ucrainei a declanșat o revizuire a priorităților energetice ale celor 27 state din Uniunea Europeană. Bruxellesul a hotărât să se elibereze de dependența de Rusia, în condiția în care 40% din gazele naturale furnizate către blocul comunitar provin de acolo.

Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Japonia au anunțat un embargo asupra cărbunelui rusesc. La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a explicat că Uniunea Europeană va deveni independentă de energiile fosile din Rusia până în anul 2027.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter