Luminița Odobescu: „Creșterea considerabilă a numărului de femei diplomat înseamnă o reprezentare de care avem nevoie”

De Ioana Ilie, pe Ultimul update Miercuri, 02 ianuarie 2019, 10:42
România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, pentru o durată de șase luni. Am stat de vorbă cu Luminița Odobescu, ambasador și reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană, despre provocările pe care le întâmpină o femeie diplomat și despre atribuțiile pe care le va avea România în perioada următoare.

Care sunt provocările pe care le întâmpinați în calitate de femeie diplomat și cum le gestionați?

Luminița Odobescu: Sunt foarte multe femei în mediul diplomatic. Inițial, poate le număram pe degetele de la o mână și îmi amintesc că ne uitam, tinere fiind, la doamnele noastre ambasador cu un respect profund, erau atât de puține, încât ni se părea ceva extraordinar. În ultima perioadă s-au făcut progrese enorme, avem foarte multe doamne secretar de stat sau director general în Ministerul de Externe, iar la Bruxelles am foarte multe colege doamne ambasador din alte state membre.

Există dorință la nivel politic de a asigura egalitatea de gen în reprezentare, dar ea se face treptat, treptat. Colegele mele, atunci când au fost numite, au fost numite pe baza meritelor profesionale, nu doar din dorința de a echilibra dimensiunea de gen. Ele și-au dovedit profesionalismul și ocupă pozițiile acestea pentru că au demonstrat că pot să le gestioneze. Ca și diplomat, cred că provocările de natură profesională sunt similare, indiferent de gen. Am colege care au gestionat cu sânge rece situații de criză, cu implicații majore, despre care lumea poate s-ar aștepta ca un bărbat să le gestioneze mai bine. Eu nu am privit niciodată ceea ce am de făcut din perspectiva faptului că mulți dintre colegii mei ambasadori sunt bărbați. Întotdeauna m-am uitat din prisma statului, a obiectivelor acestuia, a relației dintre statul pe care îl reprezint eu și cel reprezentat de un ambasador bărbat.

Creșterea considerabilă a numărului de femei diplomat este un lucru extraordinar, prin faptul că există niște modele care să inspire și alte femei în domeniul acesta. Este o reprezentare de care avem nevoie și cred că rezultatele se văd. Dar e adevărat că mai avem de lucru, mediul diplomatic continuă să fie, încă, un univers preponderent masculin.

Luminita Odobescu 1

Cum echilibrați viața personală cu cea profesională?

Luminița Odobescu: Sunt mamă, am doi băieți și cred că aceasta este partea cea mai dificilă de gestionat pentru mine, să găsesc acest echilibru extrem de important între viața de familie – esențială din punctul meu de vedere – și cea profesională. Este, practic, principala mea provocare. Familia mea călătorește mult la Bruxelles, și eu călătoresc mult spre casă, încercăm să gestionăm situația cum putem mai bine, să fim împreună cât mai mult timp. Este nevoie de multă înțelegere și am noroc cu o familie care mă susține. Susținerea morală este foarte importantă, altfel nu cred că aș reuși. Acum e mai simplu, cu aceste mijloace de comunicație care ne permit să ne și vedem, nu numai să ne auzim sau să ne trimitem mesaje scrise, putem comunica rapid și în timp real, dar este, într-adevăr, nevoie de mai mult, familia rămâne întotdeauna pe primul loc.

Ce sfaturi le-ați transmite unor tinere la început de drum care își doresc să urmeze o carieră de diplomat?

Luminița Odobescu: Mediul internațional îți oferă întotdeauna ceva de învățat, este nevoie de multă perseverență și, nu în ultimul rând, e necesar să iubești această meserie. Tinerelor aflate la început de drum le-aș spune să fie curajoase și să meargă înainte, pentru că meseria de diplomat este foarte frumoasă și implică multe provocări care îți îmbogățesc experiența de viață.

Ce înseamnă Afacerile Europene și ce avantaje ne aduc concret?

Luminița Odobescu: Avantajele concrete se găsesc la fiecare pas, poate de aceea uneori pare destul de natural să nu le conștientizăm, pentru că au devenit parte din realitatea noastră cotidiană, precum ușurința cu care călătorim în spațiul Uniunii, pentru a munci, studia sau pur și simplu în scop turistic, modernizarea sau construirea de noi școli, spitale, șosele, susținerea IMM-urilor etc. cu ajutorul fondurilor europene, sprijinul acordat direct fermierilor prin plățile directe, eliminarea în spațiul comunitar a tarifelor adiționale de roaming, încrederea în calitatea produselor pe care le consumăm, tocmai pentru că respectă norme și standarde de siguranță ale UE. Iar lista este foarte lungă.

Un alt avantaj este dat de faptul că facem parte dintr-un club select și participăm la deciziile care se iau, care au efecte directe asupra cetățenilor europeni, deci și cei români. De asemenea, putem să ne promovăm proiectele și interesele specifice în multiple domenii. Și aici lista nu este una scurtă, m-aș referi la proiecte în domeniul politicii externe – Parteneriatul Estic sau Balcanii de Vest, al coeziunii – Strategia Dunării, al securității și apărării, în domeniul social etc.

Uniunea Europeană este un proiect sui generis, gândit și dezvoltat într-o perioadă complicată pentru continentul nostru. Unul dintre meritele sale esențiale, care nu-i poate fi negat, este capacitatea de a fi asigurat cea mai lungă perioadă de pace neîntreruptă din istoria continentului nostru. Pentru aceasta, Uniunii Europene i s-a decernat, în anul 2012, premiul Nobel pentru Pace. Aceste avantaje au fost construite cu eforturi, care nu se opresc niciodată, pentru că avem responsabilitatea să le asigurăm urmașilor noștri un viitor cel puțin la fel de bun ca prezentul nostru.

Luminita Odobescu si Klaus Iohannis

Ce înseamnă pentru România cele șase luni de Președinție a Consiliului UE?

Luminița Odobescu: România va exercita, începând cu 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene – una dintre instituțiile Uniunii. Președinția durează șase luni și este parte a unui trio de Președinții, care, în cazul nostru, mai include Finlanda și Croatia. Ca mod de lucru și atribuții, statul membru care asigură Președinția rotativă prezidează reuniunile Consiliului Uniunii Europene (toate formatele, cu excepția Consiliului Afaceri Externe), reuniunile COREPER (ale reprezentanților permanenți ai tarilor membre la Bruxelles) și reuniunile a aproximativ 200 de grupuri de lucru, la nivel de experți.
Eforturile unei Președinții se concentrează în principal pe prezentarea de propuneri de negociere care să conducă la adoptarea de poziții comune ale statelor membre. Președinția trebuie să acționeze ca un facilitator de consens, fiind responsabilă de avansarea lucrărilor Consiliului privind negocierea și adoptarea legislației europene și asigurarea continuității agendei Uniunii Europene, cu sprijinul și cooperarea statelor membre și instituțiilor europene.
Președinția română a Consiliului UE va avea sloganul “Coeziunea, o valoare comună europeană”, iar agenda de lucru se va concentra pe patru piloni principali: asigurarea unei creșteri durabile și echitabile pentru toate statele membre, prin intermediul unui nivel sporit de convergență, inovare, digitalizare și conectivitate; menținerea unei Europe sigure; consolidarea rolului global al UE și, respectiv, promovarea valorilor comune, cu accent pe dimensiunea socială.
Presedinția Consiliului este o responsabilitate pentru statul care o asigura de a avansa agenda europeană, dar și o oportunitate pentru a-și arăta capacitatea de a gestiona dosarele aflate în negociere și a promova o imagine pozitivă, mai ales prin intermediul multiplelor reuniuni care se vor desfășura în România. Summit-ul de anul viitor de la Sibiu, din 9 mai, va fi un moment de maximă rezonanță la nivel european.

Ce înseamnă pentru dvs. egalitatea de șanse?

Luminița Odobescu: Egalitatea de șanse reprezintă un principiu fundamental al Uniunii Europene, iar obligația noastră este să îl implementăm în toate domeniile. Este un principiu care ne ghidează activitatea.
Una dintre temele prioritare ale Președinției României la Consiliul UE este “Europa valorilor comune”, care cuprinde inclusiv promovarea egalității de șanse. Este un domeniu în care ne propunem să fim vocali și să ne aducem contribuția, pentru că valorile și principiile europene sunt concepte de substanță, cu impact asupra fiecărui aspect al vieții sociale. Acest lucru înseamnă că avem responsabilitatea de a apăra și promova aceste valori și principii în fiecare zi, ceea ce trebuie să devină un reflex în funcționarea societăților noastre.

Sursă foto: Andreea Goia și Administrația Prezidențială
 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter