Aproape 500 de civili ucraineni au fost salvați din Mariupolul asediat de ruși. Evacuările continuă

Aproape 500 de persoane din uzina Azovstal, din Mariupolul asediat de ruși, au fost evacuate cu ajutorul ONU și Crucea Roșie.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunțat vineri pe Twitter că s-a reușit salvarea a aproximativ 500 de persoane din uzina Azovstal, din Mariupol și din zonele limitrofe. Acest lucru a fost posibil mulțumită a două coridoare umanitare organizate de ONU și Crucea Roșie. Evacuările vor continua, potrivit CNN și Unian.

Antonio Guterres a spus că speră să există mai multe pauze de la război, pentru a putea evacua mai mulți civili. „Sper că prin coordonare continuă cu Moscova și Kievul vom avea mai multe pauze umanitare pentru a permite civililor trecerea în siguranță”, a zis el.

În buncărele uzinei Azovstal, care a fost puternic atacată de forțele ruse, încă se află 200 de civili prinși. Organizația Națiunilor Unite și Crucea Roșie vor desfășura vineri o a treia operațiune de evacuare a civililor din Mariupol, potrivit lui Antonio Guterres. Totodată, el a spus că trebuie să facă totul pentru „a scoate oamenii din aceste zone infernale”.

Citește și: Volodimir Zelenski a lansat o campanie globală de finanțare pentru Ucraina: „Doar împreună avem posibilitatea de a opri războiul şi de a reconstrui ce a distrus Rusia”

Citește și: Jurnalul unui copil de opt ani din Ucraina: „Mi-au murit cei doi câini, bunica Halia și iubitul meu oraș Mariupol”

Citește și: Agenția Europeană pentru Aviație: unele avioane civile ar putea deveni, din greșeală, ținta unor rachete, în contextul războiului din Ucraina

Citește și: Primarul din Cernăuți: „Nimeni nu poate garanta că încă un oraș ucrainean nu va deveni victima unor bombardamente”

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a spus că forțele ruse sunt gata să ofere civililor o cale sigură de evacuare, cu condiția ca luptătorii ucraineni să se predea, potrivit Libertatea. Acesta și-a declarat deja victoria asupra orașului Mariupol. A ordonat forțelor armate ruse să sigileze amplasamentul industrial care a fost priectat în timpul Războiului Rece cu scop de buncăr nuclear, având o rețea de tuneluri sub pământ. Forțele ucrainene rămase în uzină susțin că atacurile rusești continuă.

Andriy Yermak, șeful personalului prezidențial, a spus că o nouă încercare de evacuare a civililor prinși în Azovstal este în desfășurare. Acesta a transmis: „Următoarea etapă de salvare a oamenilor noștri din Azovstal este în curs de desfășurare. Informațiile despre rezultate vor fi furnizate ulterior”.

Joi noapte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit și el despre operațiunile de evacuare. „Operațiunea de salvare de la Mariupol a continuat astăzi cu asistența Națiunilor Unite și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, a zis el. „Oamenii sunt în drum spre un teritoriu sigur”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter