Bărbat din Suceava, apel la 112 după ce soția l-a agresat fizic

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 27 mai 2022, 17:46

Un bărbat din comuna Vama, județul Suceava, a sunat la numărul unic de urgență 112 și a cerut intervenția Poliției, după ce soția a început să îl bată.

Bărbat din Suceava, apel la 112 după ce soția l-a agresat fizic

În dimineața zilei de miercuri, 25 mai 2022, partenerii, care se află în proces de divorț, au început să se certe. La un moment dat, femeia a început să îl bată. Pentru a pune capăt incidentului, soțul a sunat la 112.

Un echipaj al Poliției s-a deplasat la fața locului. „Miercuri, 25 mai, Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată prin 112, de către un bărbat din localitate în vârstă de 41 ani, care a reclamat că soția lui de 35 de ani l-a agresat fizic”, informează autoritățile.

„Polițiștii au făcut cercetări și au stabilit că în ziua respectivă, în jurul orei 11:00, pe fondul unei dispute verbale cu soția sa, cauzată de neînțelegeri familiale și de faptul că cei doi se află în proces de divorț, aceasta l-a agresat fizic, l-a zgâriat pe gât și l-a împins pe scările care fac accesul în casă”, se mai arată în comunicat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

O româncă a murit în Thailanda în timp ce încerca să își facă un selfie la o cascadă

S-a pronunțat decizia finală în cazul Colectiv. Cristian Piedone, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Video viral: Un soldat ucrainean dansează pe front: „Așa voi sărbători victoria”

„A fost aplicat formularul de risc, fiind întrunite condițiile pentru eliberarea ordinului de protecție provizoriu, însă bărbatul a declarat faptul că nu solicită eliberarea ordinului de protecție provizoriu împotriva soției sale”, au mai transmis polițiștii.

„Persoana vătămată a fost îndrumată să se adreseze la un cabinet medico-legal, în vederea eliberării unui certificat medico-legal pentru rănile suferite. Bărbatul a formulat o plângere penală împotriva soției sale, așa încât s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de «violență în familie»”, se încheie comunicatul, citat de Suceava-smartpress.ro.

Foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter