Andreea Braga, activistă pentru drepturile femeilor, ne spune de ce nu merge la referendumul pentru redefinirea familiei

De Ioana Ilie, pe Ultimul update Vineri, 05 octombrie 2018, 11:37
Referendum familie. Referendumul pentru modificarea Constituţiei, astfel încât familia să se întemeieze pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu între soţi, cum prevede în formula actuală, va avea loc pe 6 și 7 octombrie. Andreea Braga, directoare executivă a Centrului Filia și activistă pentru drepturile femeilor din România, a publicat un material video în care explică de ce nu va participa la referendum.

Există nenumărate probleme cu care se confruntă familiile din România, iar una dintre cele mai extinse este violența domestică. 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener. 26% dintre omorurile înregistrate în anul 2017 au avut loc în familie. Cu toate acestea, încă există județe în care nu avem niciun adăpost pentru victimele violenței în familie. În continuare, femeile sunt ucise deși au oridine de protecție sau plângeri înregistrate la poliție, pentru că statul român nu a fost în stare să aloce bani pentru a achiziționa brățări de monitorizare a agresorilor. În fiecare săptămână, o femeie reclamă la poliție faptul că a fost violată de un membru de familie. La fiecare două zile este înregistrat un caz în care o minoră a fost agresată sexual sau violată de un membru de familie. Cu toate acestea, nu există niciun centru de criză în România pentru victimele violenței sexuale. Vedem cum zeci de milioane de euro sunt aruncați pe fereastră pentru un referendum al urii. Voi sta acasă, dacă îți pasă, stai și tu acasă.”, a declarat Andreea Braga.

Senatul a adoptat, marţi, 11 septembrie, proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, astfel încât familia să se întemeieze pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu între soţi, cum prevede, în formula actuală, articolul 48 al legii fundamentale. Această hotărâre poate deveni definitivă doar prin referendum, anunțat de autorități că va avea loc pe 6 și 7 octombrie.

Citește și:

Dana Rogoz, despre referendum: “Homofobia, la fel ca și rasismul, se învață”

Alexandra Stan, despre referendum: “Vreau ca prietenii mei să fie liberi să iubească pe cine vor ei”

Tudor Chirilă critică dur referendumul pentru redefinirea familiei: “Este o aberație juridică”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter