Şi tinerii fac accidente vasculare cerebrale

De Erika Chivu, pe Ultimul update Marți, 21 mai 2019, 15:09
Tot mai mulţi tineri suferă accidente vasculare cerebrale, care pot provoca moartea sau handicap permanent. România este pe primele locuri în Europa la incidenţa şi mortalitatea prin AVC.


7.3% din tinerii cu vârste între 20 şi 45 de ani suferă un atac vascular cerebral. Procentul a crescut faţă de anii 1993 – 1994, când un asemenea eveniment era mai rar la această vârstă. Astăzi, vârsta medie a pacienţilor cu AVC este cu trei ani mai mică decât în 1994, o scădere considerabilă după spusele medicilor.

„Este îngrijorător şi înspăimântător”, a declarat medicul american care a făcut această descoperire. El a fost şocat să afle câţi oameni sub 45 de ani suferă de AVC. Până acum, AVC era considerat un eveniment specific bătrâneţii, aşa că descoperirile sunt de o importanţă majoră, mai ales că tinerii care suferă AVC au mai mari şanse să rămână cu sechele grave.

De ce fac tinerii accidente vasculare

Există patru factori de risc cunoscuți ai accidentului vascular și toți pot fi tratați sau preveniți. Din păcate, puțin tinerii își dau seama că stilul lor de viață îi poate ucide. Factorii de risc des întâlniți la tineri sunt:

Așadar, lispa de activitate fizică, alimentația și dependențele sunt vinovate de multe ori pentru accidentele vasculare ale tinerilor.

Riscul este cu atât mai mare dacă persoana care prezintă acești factori de risc are și o tensiune arterială mare, de peste 120/80 mmHg, un colesterol mare, o glicemie ridicată și istoric familial de accidente vasculare.

Deşi studiul a fost realizat în SUA, se estimează că situaţia este asemănătoare în celelealte ţări dezvoltate, în care creşte prevalenţa factorilor de risc, adică obezitatea, hipertensiunea, colesterolul, diabetul.

„Accientul vascular cerebral este o boală cu consecinţe grave care îţi schimbă radical viaţa. Medicii trebuie să caute factorii de risc chiar şi la tineri” au mai spus cercetătorii americani.

Ce este un accident vascular

Accidentul vascular cerebral se produce atunci când este întrerupt parţial sau total fluxul de sânge către creier pentru că un vas sanguin se sparge sau este blocat de un cheag. Astfel, părţi ale creierului rămân fără oxigen şi în câteva minute celulele încep să moară.

O persoană care suferă un AVC îşi pierde echilibrul, are ameţeli, se împiedică, nu poate vorbi, nu-şi poate exprima starea în cuvinte, îşi pierde vederea brusc sau vede dublu, are o durere de cap bruscă, însoţită sau nu de un gât „înţepenit”, durere la nivelul feţei, vărsături. Este posibil să paralizeze o parte a corpului şi să îşi piardă cunoştinţa.

Atacul vascular cerebral este o urgenţă medicală, tratamentul rapid având o importanţă maximă pentru că poate preveni complicaţiile. În funcţie de durata pentru care creierul este lipsit de oxigen, un AVC poate avea drept urmare paralizia, pierderea memoriei, dificultăţi în vorbire, incapacitatea de a înţelege idei şi concepte, dureri sau „amorţeală” în anumite zone ale corpului.

Alteori, AVC este fatal. Din păcate, România este pe primele locuri în lume la mortalitatea prin AVC. Conform statisticilor alcătuite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, anual au loc 300 de accidente vasculare noi la 100.000 de locuitori, cu 100 mai mult decât media europeană.

Doar o treime din pacienţii cu AVC se recuperează. Restul, fie rămân cu handicap permanent, fie mor în primul an după eveniment. Potrivit OMS, 10% din decesele înregistrate la nivel mondial sunt provocate de AVC, această afecţiune fiind pe locul doi, după cancer şi boli cardiovasculare, în topul problemelor mortale.

În curând, accidentul vascular va ajunge pe locul întâi, dacă nu începem să ne protejam. Pentru a-l evita trebuie să încetăm fumatul, să ne ţinem sub control tensiunea arterială, diabetul şi colesterolul, dar şi să scăpăm de kilogramele în plus.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter