De ce este stomacul tău zgomotos

De Erika Chivu, pe

Deşi se spune că un stomac zgomotos cere mâncare, nu este tocmai adevărat. Acestea pot apărea chiar şi după ce ai mâncat. Numai că în acest caz se aud mai încet…
… din cauza alimentelor pe care le ai în tractul digestiv.

Pentru că, de fapt, nu numai stomacul e zgomotos, ci şi intestinul subţire, ba chiar şi cel gros. Aceste zgomote au şi o denumire ştiinţifică ce provine din limba greacă. Medicii le spun „borborisme„.

Vinovată pentru aceste zgomote este activitatea musculară a stomacului şi intestinelor. Pentru a înţelge fenomenul trebuie să ştim câte ceva despe digestie.

Sistemul digestiv este, de fapt, un tub care are într-un capăt gura, iar în celălalt anusul. Pereţii săi sunt de fapt muşchi care contribuie la transportul alimentelor.
Ca să se transforme în materii fecale, cina de aseară trebuie să se deplaseze din gură până la anus, iar asta se întâmplă numai pentru că muşchii ce alcătuiesc pereţii tractului digestiv se contractă ritmic.

Procesul se numeşte peristaltism şi are loc în valuri care se deplasează către anus şi care iau cu ele tot ce se găseşte în tractul digestiv, inclusiv gazele şi lichidele.

Gazele ajung acolo fie pentru că înghiţi aer, fie că produs secundar al digestiei – anumite alimente, atunci când sunt descompuse, produc gaze. Exact aceste gaze, atunci când se deplasează sub forţa unei contracţii musculare, provoacă zgomotele pe care le catalogam drept ghiorăituri.

Ele se produc indiferent dacă ai stomacul gol sau plin, însă atunci când e plin se aud mai încet pentru că mâncarea din tractul digestiv acţioneaza ca un amortizor. Când tractul digestiv este gol, zgomotele se aud mai tare, motiv pentru care le asociem cu foamea.

Probabil că deja te întrebi de ce contracţiile menite să asigure digestia au loc atunci când nu e nimic de digerat. De ce se contractă muşchii dacă tractul digestiv e gol? Ei bine, creierul nu ştie că tractul digestiv este gol decât dacă acesta i-o semnalizează, secretând anumiţi hormoni. 

Ca răspuns, creierul transmite muşchilor digestivi că trebuie sa reînceapă peristaltismul. Contracţiile unui tract digestiv gol îţi crează senzaţia de foame, dar produc şi acele zgomote stânjenitoare care parcă apar exact atunci când e linişte în jur.

Contracţiile unui tub digestiv gol au loc în valuri, la intervale de aproximativ o oră şi durează cam 10 minute. Când mănânci, zgomotele încetează.

Dacă vrei să scapi de aceste zgomote, poţi încerca să mănânci mese mici şi dese, aşa încât tractul digestiv să aibă mereu câte ceva de procesat. De asemenea, un pahar cu apă calmează stomacul, dar numai pentru moment.  

Deşi sunt stânjenitoare, zgomotele stomacului sunt normale şi îţi arată că tractul digestiv funcţionează aşa cum trebuie. Dacă ţi se pare că se înrăutăţesc, poate ar trebui să te gândesti la schimbările care au avut loc în dieta ta. Evită sucurile carbogazoase şi alimentele care fermentează, producând gaze – fasole, varză, ceapă etc.

Dacă nu observi nicio îmbunătăţire, ar fi bine să consulţi medicul, pentru că un stomac prea zgomotos ar putea fi bolnav.  Sindromul colonului iritabil sau un blocaj la nivelul intestinelor ar putea fi de vină.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter