Sănătate: 2 plante minune pentru digestie

De Libertatea pentru femei, pe

Sărbătorile se vor ține lanț în perioada următoare. De la Crăciun la Anul Nou și de la Sfântul Ștefan la Sfântul Ion, să tot petreci. Dar cum să te bucuri de bunătățile puse pe masă fără să faci indigestie?
Dr. farmacist Ovidiu Bojor recomandă câteva ceaiuri și mirodenii, ca să petreci fără probleme. Primul sfat rămâne, totuși, să consumi cu moderație din mâncărurile tradiționale. În plus, există leacuri simple la îndemâna ta pentru a avea o digestie sănătoasă. După o masă copioasă, poți să bei un ceai de mentă sau de mușețel. Condimentele adăugate în mâncare pot fi și ele de ajutor pentru a preveni problemele stomacului. Dr. Bojor îți propune și o rețetă de băutură digestivă alcoolică delicioasă și sănătoasă, dacă este consumată cu moderație.

Foaie verde măghiran

Măghiranul este un foarte bun antispastic stomacal şi carminativ (ajută la eliminarea gazelor). Datorită conţinutului ridicat în ulei volatil, este recomandat în dispepsii stomacale. Se consumă sub formă de infuzie preparată din una-două lingurițe de plantă la o cană cu apă. Se beau una sau două căni pe zi, după mese. Se poate asocia cu mentă, şovârv sau alte plante aromate. Nu prezintă contraindicații, dar uleiul esențial de măghiran este contraindicat în sarcină. Poate fi adăugat și în mâncare. Pe lângă gustul plăcut, va avea și un efect benefic pentru digestie.

APERITIV ȘI SUPĂ BUNĂ PENTRU STOMAC

Chimionul conține și el un ulei esențial care favorizează eliminarea gazelor intestinale și stimulează secrețiile gastrice. E un bun calmant al colicilor intestinale. E indicat și în caz de lipsa poftei de mâncare și în digestii deficitare. Se consumă sub formă de infuzie (o linguriță de fructe uscate la o cană cu apă). Se beau două-trei căni pe zi. Pentru cei care consumă alcool în cantități moderate se poate prepara un lichior-aperitiv din 15 g fructe de chimion și 100 g zahăr sau miere. Acestea se încălzesc la foc domol timp de 10-15 minute. După răcire, se adaugă 500 ml alcool de cereale de 60° și 100 ml apă sau 500 ml ţuică de prune de 40°. Se lasă la macerat 7 zile, agitând din când în când. Se filtrează și se pune într-o sticlă închisă la culoare. Se bea câte un păhărel de 50 ml, înainte de mesele principale. Supa de chimion este recomandată în dieta celor suferinzi de afecţiuni gastro-intestinale şi pentru prevenirea acestora. Nu prezintă contraindicații.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter