:contrast(8):quality(75)/https://static.unica.ro/wp-content/uploads/2009/12/femeie_plans.jpg)
Ce anume îţi smulge lacrimile? Un concert de Hruşcă sau o poveste de Crăciun? Oamenii plâng adesea din motive hilare, dar motivele noastre de a nu plânge sunt de-a dreptul naive!
Pe tine câtă lume te-a văzut plângând? Dar pe iubitul tău? Dacă americanii ar şti cât de mult valorează un plâns bun, şi-ar concedia psihoterapeuţii chiar acum.
Specia umană este singura care beneficiază de acest mecanism de autoreglare internă instantanee.
În momente de maximă solicitare psihică şi de concentrare, ne trezim (noi femeile, cel puţin) că plângem din orice, chiar şi dacă la televizor Steven Seagal a pus din nou mână pe chitară şi cântă blues. De asemenea, doar femeile au frustrarea: „vreau să plâng, dar nu pot”. Avem nevoie să plângem, pentru beneficiile pe care le obţinem.
Ceea ce este interpretat drept un semn de slăbiciune demonstrează în fapt o abilitate superioară de adaptare. Să vedem şi de ce: când plângem, capacitatea sistemului imunitar de a respinge ameninţările externe creşte; muşchii se destind; organismul nostru produce lizozimă, proteina vindecării; starea noastră psihică se îmbunătăţeşte considerabil după un plâns bun.
Un studiu recent a concluzionat chiar că uşurinţa de a plânge în cazul femeilor este una dintre cauzele pentru care acestea sunt mai sănătoase şi trăiesc mai mult decât bărbaţii. Cultural, ne educăm băieţii să „fie bărbaţi” şi să nu plângă, în timp ce în cazul fetiţelor este un comportament acceptabil (în mai mică sau mai mare măsură). Aşadar, în vreme ce fetiţelor li se permite să uzeze de aceste mecanism de re-echilibrare emoţională, băieţeilor li se impune să se abţină. Frustrările şi temerile, păstrate în sine şi neexprimate duc la apariţia a numeroase boli, printre care şi unele tipuri de cancer.
Partea amuzantă e că sistemul limbic, care controlează plânsul, oferă acest răspuns atât în cazul unei traume fizice (când îţi cade o tigaie de fontă pe picior, lacrimile te podidesc instantaneu, fiind modalitatea organismului de a disipa şocul localizat şi durerea cât mai repede), cât şi ca răspuns la un stimul de natură emoţională.
În acest al doilea caz intervine supra-eul definit de Freud ca acea parte din noi care vrea să îi impresioneze pe cei din jur.
De ce nu există cabinete de terapie prin plâns?
Există terapie prin râs, prin tăcere, prin cântec… dar nu şi prin plâns. Aceasta se datorează faptului că acest tip de comportament este un tabu al spaţiului public (nu este bine să fii „plângacios”, filmele menite să smulgă lacrimi sunt numite „lacrimogene”, cineva care plânge într-o adunare publică produce stânjeneală etc.), dar este o modalitate ieftină şi extrem de eficace de a rezolva o paletă extrem de largă de probleme.
Am o prietenă care este mare fana a filmelor SF, şi plânge de fiecare data când se difuzează „Dune” sau „Staanul inelelor” pe vreun post TV. Un amic care în rest e campion la arte marţiale se lasă impresionat de filmele din anii ’50. Documentarele cu animăluţe de la la Animal Planet, propriile noastre animale jucându-se… exemplele de lucruri care ne ating coarda sensibilă poate continua.
În sezonul acesta al Sărbătorilor, atmosfera, colindele, filmele, poveştile, chiar şi aromele din casă ne pot ajută să dăm frâu liber emoţiilor.
Evident, nu este de dorit să ai veşnic motive de plâns, însă uneori, cum ar fi de Sărbători, nu strică să renunţi pentru moment la controlul strict al laturii afective.
În cultura pop, promovată la TV în filmele americane, imaginea femeii care stă acasă pe canapea şi plânge la filme romantice este un clişeu cu iz peiorativ, însă mesajul e simplu: un astfel de moment de „slabiciune” îţi va da puterea să revii la îndatoririle tale cu forţe înnoite.
De ce să nu te încumeţi, în confortul casei tale, să te uiţi la acel DVD pe care te sfiai să-l urmăreşti împreună cu iubitul sau altcineva?
Foto: Shutterstock
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
