Sănătate: Cum respiri aerul toamnei?

De Libertatea pentru femei, pe

Sezon de tranziție, ca și primăvara, toamna poate aduce cu ea și o serie de neplăceri legate de sănătate. În prim-plan se află afecțiunile respiratorii.
Schimbările bruște de temperatură le creează virusurilor mediu propice, iar nouă ne dau bătăi de cap. Și problemele nu se opresc aici. E și vremea alergiilor cauzate de particule de polen și praf din aer. Începe să-ți curgă nasul, te doare în gât, strănuți cu foc și, în cazuri mai grave, simți că aerul nu e deloc suficient pentru a-ți umple plămânii. Ploile tot mai dese, umiditatea crescută, variațiile de temperatură, vântul sunt factori ce contribuie la scăderea imunității organismului, așa încât bolile respiratorii încep să-și facă simțită prezența. Chiar dacă nu par a fi grave, nu trebuie exclusă vizita la medic, căci fiecare se tratează altfel.

► Guturai sau altceva?

Când nasul curge și respirația se îngreunează, e cazul să ceri sfatul unui specialist. Căci toamna este și sezonul alergiilor. Iar simptomatologia unui banal guturai este aproape la fel cu cea a gripei, dar și cu a rinitelor alergice. Or, când apare și febra în peisaj, poate fi vorba despre gripă, infecție acută contagioasă, ce nu trebuie tratată cu superficialitate. Dar astmul este cea mai gravă manifestare dintre toate. Iar toamna e mai des întâlnit așa-numitul astm uscat, care nu este însoțit și de bronșită. Respirația devine astfel greoaie, șuierătoare, dificilă, mai cu seamă la eliminarea aerului din plămâni.

► Cu astmul la control

Deși nu se vindecă, astmul poate fi ținut în frâu. Este o boală cronică a plămânilor. Iar când e scăpat de sub control, căile respiratorii se îngroașă, se inflamează, şi sunt mult mai sensibile la schimbările de mediu. Astfel, crizele au loc mai des, cu precădere pe timpul nopții și în primele ore ale dimineţii. În Europa, la fiecare oră, o persoană moare din cauza astmului, cea mai mare rată a mortalității fiind în Marea Britanie, unde ploile și umiditatea ridicată sunt la ordinea zilei. Acestea fiind spuse, controlul astmului este o necesitate. În plus, tratamentul adecvat, personalizat, face ca o persoană cu astm să nu se manifeste nicicum în perioadele critice, să poată avea o viață normală.

FEREȘTE-TE DE ALERGII!

„Putem vorbi despre alergii sezoniere, precum cele date de plante care polenizează târziu. Semne care pot indica alergia sunt strănutul, tusea, rinita, crizele de sufocare. În diagnosticare se face apel la un plan com-plex de investigaţie, ce urmăreşte identificarea alergenului responsabil de declanşarea simptomelor, posibila existenţă a predispoziţiei genetice, precum şi confirmarea alergiei. Tratamentul e la fel de complex ca şi diagnosticarea. De reţinut că se poate obţine o remisiune de durată a alergiilor, dar nu putem vorbi despre o vindecare definitivă. Pentru efecte de durată, se face apel la imunoterapie, adică administrare de vaccinuri. Studiile de specialitate au dovedit că imunoterapia reduce și riscul apariţiei altor alergii”, ne spune dr. Poliana Leru, alergolog internist, Spitalul Clinic Colentina.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter