Prezervativul, de la piele de animal la latex

Când foloseşti un prezervativ probabil că nu te gândeşti cum ar fi fost viaţa ta fără ele şi nici nu te întrebi când şi cum au apărut. Află totul despre istoria prezervativului!
Unii istorici cred că un fel de prezervative se foloseau încă din antichitate. Se ştie că vechii egipteni, greci şi romani preferau familiile mici, însă nu se s-a cunoscut încă cu exactitate ce metode contraceptive foloseau. Se bănuieşte că pieile cu care cei săraci îşi acopereau zonele intime erau purtate şi de bărbaţii bogaţi in timpul actului sexual.

Puţin mai târziu, asiaticii foloseau un fel de prezervative. Chinezii le făceau fie dintr-o piele subţire, fie dintr-un corn de animal subţire şi gol pe dinăuntru. Japonezii obişnuiau să folosească în acelaşi scop intestine de animale sau o hârtie subţire unsă cu ulei.

În Europa, oamenii au început să ignore contracepţia după căderea Imperiului Roman, dar prezervativele au devenit din nou necesare 100 de ani mai târziu, din cauza epidemiilor de sifilis, boala care pe atunci ucidea mulţi oameni.

Folosirea prezervativelor a fost descrisă pentru prima dată de Gabrielle Fallopio. El a inventat nişte bucăţi de in pe care le uda cu o soluţie specială, apoi le lăsa să se usuce. Acopereau doar capul penisului şi se prindeau cu o panglică. După spusele inventatorului, acest prezervativ rudimentar a împiedicat transmiterea sifilisului la bărbaţi.

50 de ani mai târziu, prezervativele lui Fallopio apar din nou, într-o lucrare religioasă care le considera imorale pentru că erau folosite ca metodă contraceptivă.

În afară de prezervativele făcute din material textil, în aceeaşi perioadă se foloseau unele confecţionate din intestinele, vezica urinară sau pielea animalelor. Materia primă era uscată şi tratată cu substanţe speciale.

În secolul XVIII, prezervativele erau tot mai folosite pe de o parte şi tot mai criticate pe de altă parte. Unele materiale nu ofereau protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală şi în plus, fiind groase, diminuau senzaţiile bărbatului. Chiar şi aşa, prezervativele se găseau peste tot, inclusiv la teatru.

Cu timpul s-a renunţat la prezervativele din material textil, în favoarea celor din piele sau intestin de animale, care erau mai subţiri şi mai comode. Nu însă şi ieftine, motiv pentru care le foloseau doar cei din clasele superioare ale societăţii. Cei săraci nici nu şi le permiteau, nici nu ştiau cât de importante sunt pentru sănătatea lor.

Lucrurile au început să se schimbe în secolul XIX când contracepţia a devenit din ce în ce mai discutată şi promovată. Se distribuiau materiale privind bolile cu transmitere sexuală, prevenirea sarcinilor nedorite şi chiar se ofereau instrucţiuni pentru confecţionarea prezervativelor acasă. În curând au apărut şi primele reclame la prezervative.

În 1839 s-a inventat vulcanizarea, procedeul prin care cauciucul devine elastic şi maleabil. Producătorii de prezervative au profitat de ocazie şi şi-au adaptat produsele. Noile prezervative erau refolosibile, deci mai economice.

Ele acopereau doar capul penisului şi se făceau la comandă, după ce un medic lua măsurile penisului. Dar aceste prezervative cădeau adesea şi, fiind mai groase ca cele din piele, nu prea erau pe placul bărbaţilor.

În curând, producătorii şi-au dat seama că ar avea mai mult succes dacă ar face prezervative cu mărimi universale şi care să acopere întregul penis.

Dar la scurt timp au început să primească lovituri dure din partea guvernelor care interziceau fie reclamele indecente, fie contracepţia. Oricum, producatorii nu s-au dat bătuţi şi în curând au început să apară fabricile destinate exclusiv producerii de prezervative.

În timpul primului război mondial prezervativele au revenit la modă, ele fiind oferite soldaţilor ca modalitate de a evita bolile cu transmitere sexuală. După război, moda s-a păstrat şi prezervativele au fost din nou promovate prin reclame şi ambalaje atrăgătoare.

În 1920 s-a inventat latexul, o adevărată revoluţie în istoria prezervativului, iar în 1930 a apărut şi prima linie automată de producţie. Noile prezervative erau mai subţiri, mai rezistente şi mai uşor de fabricat.

De atunci, prezervativul a rămas cam acelaşi, dar în anii ’90, noile tehnologii au permis metode de producţie mai ieftine, mai rapide şi produse mai sigure şi sofisticate. În această perioadă s-a inventat şi prezervativul din poliuretan, destinat celor cu alergie la latex.

Din anii ’20 şi până acum, diferite ţări au interzis apoi au dat liber la contracepţie, însă prezervativul a rămans întotdeauna la mare preţ cel puţin ca metodă de prevenţie a bolilor cu transmitere sexuală. Prezervativul s-a bucurat de o popularite crescută în special la începutul anilor ’80 când s-a constatat că HIV se transmite pe cale sexuală.