Persoanele care consumă alcool cu moderație, mai puțin afectate de demență decât abstinenții

De Oana Savin, pe
Persoanele care consumă alcool cu moderație sunt mai puțin afectate de demență decât persoanele abstinente, arată un studiu publicat în revista medicală BMJ.

Studiul, ai cărui autori recomandă cititorilor să nu înceacpă să consume alcool, a fost realizat în urma monitorizării a 9.087 de funcționari britanici născuți între 1930 și 1950.

Astfel, voluntarii care între vârstele de 30 și 50 de ani au declarat că nu au consumat niciodată alcool au prezentat în final un risc cu 47% mai mare de a fi afectați de demență, în raport cu cei care consumau alcool cu moderație.

Pe de altă parte, persoanele care beau alcool peste limita recomandată reprezintă un risc și mai mare de a suferi de această maladie.

Citește și: Femeile care muncesc mai mult de 45 de ore pe săptămână riscă să facă diabet

Însă, studiul, care se bazează pe o observație statistică, nu a stabilit și o legătură cauză-efect.

Și, mai ales, „în niciun caz, rezultatele observate la abstinenți nu trebuie să încurajeze persoanele care nu consumă alcool să înceapă să bea”, a afirmat Severine Sabia de la Institutul Național de Sănătate și Cercetări Medicale din Paris.

Alcoolul generează numeroase riscuri pentru sănătate, de la tulburari asociate dependențelor și până la cancer, ciroză și maladii cardiovasculare.

Citește și: Boala Parkinson, primul tratament cu ajutorul celulelor stem

Potrivit studiului, voluntarii care consumau alcool cu moderație alegeau să bea vin, în timp ce marii consumatori preferau berea.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), demenţa afectează între 5% şi 8% din totalul persoanelor trecute de vârsta de 60 de ani pe plan mondial, reprezentând aproximativ 50 de milioane de oameni.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter