Tu ce alegi, miere sau zahăr?

De Erika Chivu, pe Ultimul update Luni, 23 septembrie 2019, 14:04

Dacă încă nu te-ai hotărât cu ce să-ţi îndulceşti ceaiul sau cafeaua, află care e diferenţa între zahăr şi miere, dar şi care sunt beneficiile celei din urmă.

Mierea îngraşă?

Bineînţeles, dacă faci excese. Dar o linguriţă de miere în cafea nu va da cântarul peste cap. Conform specialiştilor de la Complex Apicol Veceslav Harnaj, o linguriţă de miere are aproximativ 64 de calorii, iar una de zahăr numai 46 de calorii.

Însă puterea de îndulcire a mierii naturale este mai mare, astfel că vei folosi mai puţină.

Mierea, varianta mai naturală

Un alt avantaj major este faptul că mierea e mai naturală, cel puţin teoretic. „Mierea este un îndulcitor natural care nu implică intervenţia omului în producţia sa, împiedicând astfel infiltrarea substanţelor nocive” explică Miruna Codeanu, de la Complex Apicol.

Atât zahărul cât şi mierea conţin fructoză şi glucoză, numai că cea din urmă are ceva în plus: în proporţie de 5% mierea este formată din pigmenţi naturali, antioxidanţi şi enzime ce ajută procesul de digestie.

„Mai mult, mierea conţine şapte dintre vitaminele B, vitamina C şi un număr de minerale precum calciu, potasiu, sodiu, fosfor şi magneziu.”

Cum alegi mierea naturală

Toate aceste benficii sunt aduse de mierea naturală, veritabilă. Din păcate, ea se găseşte mai greu astăzi, când falsificarea mierii a devenit o modă printre producători.

Specialiştii ne liniştesc, însă: există metode de a distinge între mierea naturală şi cea falsificată. Mierea nturală este curată, omogenă, fluid-vâscoasă, fără impurităţi şi fără spumă.

Conform apicultorilor de la Complex Apicol Veceslav Harnaj, mierea de salcâm este deschisă la culoare, aproape transparentă şi se deosebeşte de celelalate tipuri prin faptul că nu cristalizează. Dacă cineva încearcă să-ţi vândă miere de salcâm zaharisită, înseamnă că nu e autentică.

Mierea din flori de tei are o aroma mai puternică şi o culoare aurie. Acest tip se poate zaharisi, iar cristalele formate sunt de dimensiuni mici până la mijlocii.

În sfârşit, mierea polifloră variază ca şi culoare de la galben deshis la brun cu nuanţe verzui sau roşcate. Se poate zaharisi, iar dimensiunea cristalelor merge de la mijlocie la mare.
Află şi cum se falsifică alimentele!

Foto: Shutterstock

Află mai multe despre afecțiunile pe care le poți trata cu miere de albine

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter