Legile atracţiei – cum ne alegem partenerii

De Erika Chivu, pe

Desigur, femeile îşi doresc bărbaţi cu chipuri cât mai masculine: maxilar pătrat, cu linie bine definită, sprâncene groase şi drepte, ochi mici. Aceste trăsături denotă o secreţie mare de testosteron, hormon masculin asociat cu puterea, rezistenţa, agresivitatea.

Desigur, bărbaţii preferă figuri cât mai feminine, cu ochi mari, sprâncene arcuite, maxilar rotund.

Femeile au adulterul în sânge

Există puţine specii de animale care îşi aleg partenerii pe viaţă, iar omul nu este unul din ele. Până acum se credea că numai bărbaţii sunt programaţi genetic să înşele, instinctele împingându-i să procreeze cât mai des, cu cât mai multe femei.

Ei bine, se pare că şi femeile au adulterul în sânge pentru că preferă două tipuri de bărbaţi. Din punct de vedere biologic, tatăl ideal este puternic, masculin, agresiv, acestea fiind calităţile de care copilul ar avea nevoie pentru a supravieţui. Numai că un astfel de bărbat nu este cel mai potrivit pentru a creşte un copil. Un om blând, protector şi cu suflet mare este mai bun ca tătic.

Aşa se face că femeile preferă bărbaţii masculini în perioada fertilă a lunii, dar în restul timpului sunt mai atrase de cei blânzi şi liniştiţi. Tentaţia de a înşela este cu atât mai mare dacă partenerul de viaţă are trăsături mai degrabă feminine.
Deci nu te simţi vinovată dacă uneori ai chef să flirtezi cu bărbaţii puternici şi masculini. Este o tendinţă naturală , impusă de biologie. Din fericire, faţă de celelalte femele ale regnului animal, noi suntem dotate cu raţiune şi ştim să ne oprim la un simplu flirt.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter