Cum să îţi îngrijeşti corpul

De Revista Unica, pe

Toată lumea ştie că frumuseţea vine din interior. Aşadar, fii optimistă, mănâncă moderat şi investeşte în câteva produse, pentru a-i da naturii o mână de ajutor.
Gropiţele din obraji arată drăguţ. Dar ce se întâmplă când ele se formează pe coapse sau picioare? Oooh, da, începe lupta împotriva celulitei! „Celulita se produce când există o acumulare de grăsimi, cauzată de un dezechilibru între depozitarea şi arderea lor. Acestea sunt prinse într-un blocaj de fibre de colagen, ce afectează circulaţia sangvină şi limfatică.
Este exact momentul în care apare pielea în relief, denumită „piele în coajă de portocală“, explică Jordina Casademunt în cartea sa „Tratamente naturale pentru combaterea celulitei“. Celulita nu ţine neapărat de numărul kilogramelor. Cu toate că dieta şi stilul de viaţă influenţează formarea ei, o mare parte este cauzată de toxinele ce se acumulează în organism şi afectează femeile cu orice greutate sau structură a corpului. Pentru că pielea frumoasă nu are neapărat nevoie de chirurgie plastică şi nici nu credem în miracole peste noapte, am vorbit din timp cu trei specialişti – dr. Mihaela Bilic, specialist în nutriţie, Carmen Brumă, autoarea cărţii „Slim – Cum am dat jos 30 de kilograme şi nu le-am mai pus înapoiÒ şi dr. Rucsandra Hurezeanu, creatoarea dermatocosmeticelor Ivatherm – care ne-au oferit cele mai rapide şi mai eficiente secrete pentru o piele netedă şi sexy.

Pierde kilograme, pierde celulită

Pierderea kilogramelor în plus reduce aspectul celulitei, dar, cu toate astea, nu o elimină pe deplin!
Câţiva cercetători ai Universităţii din Cincinnati au supravegheat celulita a 51 de femei înscrise în programe de slăbit. Majoritatea femeilor au obţinut o reducere semnificativă a celulitei, însă denivelările pielii erau încă eviden-te. Au fost şi cazuri în care aspectul celulitei s-a înrăutăţit – la femeile a
căror piele s-a lăsat imediat ce au început să slăbească. Conducătorii studiului au conchis că „aspectul de coajă de portocală este o structură permanentă, care se diminuează apreciabil când pierdem în greutate“.

Nicio săptămână fără sport

Dacă produsele anticelulitice ar fi făcut miracole cu rezultate care ar fi durat pe vecie, am fi avut  toate funduri bombate ca supermodelele braziliene. Totuşi, ce poate face o diferenţă remarcabilă? Numai sportul! Un studiu recent arată că 75% dintre femeile care au făcut 20 de minute de exerciţii cardio şi de forţă, de trei ori pe săptămână, au observat o reducere semnificativă a celulitei după trei luni. Carmen Brumă, autoarea cărţii „Slim – Cum am dat jos 30 de kilograme şi nu le-am mai pus înapoi“, ne sfătuieşte să încercăm tenisul, alergarea în aer liber, săritul corzii sau înotul şi să ne lucrăm corpul în ansamblu, pentru a avea şanse să luptăm împotriva celulitei.  Totuşi, vedeta nu a fost printre cazurile fericite participante la studiul de mai sus. „În cazul meu, rezultatele exerciţiilor fizice au început să se vadă după un an. Însă am avut alte efecte benefice imediate: starea generală de bine, mai multă energie, ten cu aspect luminos şi un somn mai odihnitor“, povesteşte Carmen Brumă.

5 secrete pentru a face sport cu drag

Începe uşor. Să mergi direct la ora de spinning sau să faci zeci de abdomene din prima, când tu nu ai m-ai făcut sport de ani, doar îţi vor întări convingerea că nu eşti în stare şi te vor determina, în cele din urmă, să renunţi la efort! Te întrebi care-i cel mai bun moment al zilei pentru sport? „Depinde mult de bioritmul fiecăruia. Teoretic, dimineaţa, când metabolismul funcţionează la capacitate maximă“, crede Carmen Brumă.

Alege acele sporturi potrivite formei corpului tău. Să arăţi bine înseamnă ca tot corpul tău să pară în formă şi echilibru. Dacă ai fundul şi şoldurile mai mari decât partea de sus, pune mai mult accent pe partea care te nemulţumeşte.

Fă sport de trei ori pe săptămână dacă ai mai mult timp la dispoziţie. Exersează vreme de o oră, în total,  timp care să includă exerciţii cardio, de forţă, plus zece minute de încălzire şi relaxare. Trebuie să o faci cu intensitate, în loc să pedalezi la bicicleta staţionară, în timp ce priveşti la tv.

Fă sport zilnic dacă ai numai ferestre mici de timp sau preferi antrenamentele scurte. Da, e ok să stai puţin la sală, dar numai dacă mergi zilnic. „Clienţii mei nu fac antrenamente mai lungi de 25 de minute, însă ne vedem de cinci ori pe săptamână“, spune Harley Pasternak, autorul cărţii „The 5 Factor Diet“, care le menţine în formă pe Alicia Keys şi Eva Mendes. Dacă o dată nu ai avut timp să ajungi la fitness, încearcă un exerciţiu preferat de Carmen Brumă: timp de zece minute, încearcă să alternezi următoarele două exerciţii – sărituri cu genunchii în faţă (20 de repetări) şi genuflexiuni (20 de repetări).

Vorbeşte cu un trainer personal – chiar şi numai o singură dată. Spune-i de la început că-ţi doreşti o singură întâlnire introductivă. Pune întrebări despre ce crezi că ţi se potriveşte şi pune totul pe hârtie când ajungi acasă.

Îmbunătăţeşte-ţi calitatea pielii

„Celulita neglijată, netratată, devine cu vârsta nodulară, fază în care niciun produs anticelulitic nu mai are efect“, spune dr. Rucsandra Hurezeanu, creatoarea brandului Ivatherm.

E mai bine cu masaj

Dr. Hurezeanu ne recomandă aplicarea cremelor anticelulitice de două ori pe zi. „Masajul e şi el bine-venit, pentru că sporeşte eficienţa cremei anticelulitice. Masajul anticelulitic, fiind energic se va încheia, obligatoriu, cu mişcări de relaxare.
Cu ajutorul lui, se stimulează supleţea şi elasticitatea pielii şi se activează circulaţia sangvină.
E dureros în fazele avansate de celulită, dar merită suferinţa.“

Cele mai eficiente ingrediente

Multă vreme, cafeina a fost considerată cel mai eficient ingredient, pentru proprietăţile ei lipolitice,  favorizând hidroliza trigliceridelor acumulate în adipocite (celule grase) şi eliberarea acestora în fluxul sangvin,  cu efect de topire a acumulărilor de grăsime. „Cercetări recente au descoperit o substanţă mai eficientă decât cafeina: resveratrolul, un polifenol cu proprietăţi antioxidante şi regenerante, ce protejează colagenul din piele şi stimulează activitatea capilară. O cremă anticelulitică bună este cea care conţine ingrediente care stimulează degradarea depozitelor de grăsime, combinată cu efectul antirecidivă“, crede dr. Hurezeanu.

Cremă, gel, ser sau ulei?

„Textura nu are influenţă asupra eficacităţii produsului. Este vorba doar de felul în care se
simte pielea cu o textură sau alta”, spune dr. Hurezeanu. Crema anticelulitică are o textură suplă, îţi dă senzaţia de hidratare intensă a pielii şi e indicată persoanelor cu piele uscată. Gelul e o textură mai lejeră decât crema, e potrivit persoanelor cu piele grasă, deoarece nu încarcă pielea. Serurile sunt mai concentrate, dar nu sunt o textură potrivită pentru masaj. Uleiurile sunt fluide, se aplică cel mai bine pe pielea umedă, au o textură potrivită masajului, pentru că se absorb greu în piele, fiind nevoie de mişcări insistente. Uleiurile sunt preferate pentru masajul profesionist şi e bine să le folosim în asociere cu crema anticelulitică.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter