Ţi-e frică de ginecolog? Vezi de ce nu trebuie să amâni controlul!

De Libertatea pentru femei, pe

Lipsa simptomelor nu e un motiv ca să eviți vizita la medic. Unele boli grave se manifestă abia în stadii foarte avansate!
Știu, nimic nu e mai greu  ca primul pas către cabinetul în care ți se examinează în detaliu cele mai intime părți ale trupului. Parcă ar fi de preferat zgomotul insuportabil al frezei dentare în locul senzației reci simțite pe masa de consultație ginecologică. Numai gândindu te la ce va urma te trec fiorii, ți se face jenă și… renunți.
În caz că ai vreo nelămurire, te bazezi pe prietene, pe mama, pe rude… Or, leacurile luate „după ureche” fac mai mult rău decât bine. Și, când chiar nu se mai poate, de nevoie, îți faci curaj și te prezinți la medic. De cele mai multe ori, e prea târziu. De ce să nu mergem regulat la medic?

E neplăcut, însă nu doare

Înainte de a te îmbujora de rușine, gândește te că omul care te va consulta, fie bărbat, fie femeie, e specialist în domeniu. Nu ești nici prima, nici ultima lui pacientă. E atât de obișnuit cu imaginea care ție îți provoacă jenă maximă, încât o analizează strict din punct de vedere profesional. Doar e „obiectul muncii” lui, nu?!
Și e acolo, nu ca să te chinuie, nici ca să te critice ori să-ți ceară socoteală, ci pentru a te ajuta să-ți fie bine, să fii sănătoasă. De aceea, e foarte important să găsești un medic ginecolog care să-ți inspire încredere, cu care să te împrietenești, căruia să i te destăinui și să-i prezinți orice nelămurire. Dacă ai până în 35 de ani, e bine să vizitezi specialistul măcar de două ori pe an, chiar dacă nu prezinți niciun simptom îngrijorător.
După 35 de ani, o dată pe an e suficient, numai cu condiția să nu suferi din cauza unor afecțiuni care necesită controale mai dese. Ține minte: dacă mergi periodic la control și ești perfect sănătoasă, în afara disconfortului, nu vei simți nicio durere! Ce ai de pierdut?

Asta a fost tot?

Odată ajunsă în cabinetul ginecologic, sinceritatea joacă rolul cel mai important. Trebuie să discuți deschis cu medicul și să treci peste orice urmă de jenă. Examenul propriu-zis e foarte simplu. Nu trebuie să sari peste testul Papanicolau, acesta fiind crucial în depistarea precoce a cancerului și, implicit, salvator de vieți. Controlul constă, după caz, și în ecografie, colposcopie, analize hormonale.
Dr. Roxana Constantin, medic specialist GinecoLINE, confirmă: „Având în vedere că o femeie sănătoasă trebuie să se prezinte o dată pe an la medic, un control complet constă în testul Papanicolau și o consultație la un specialist ginecolog, care va stabili dacă sunt necesare și alte analize.” Palparea sânilor face parte din consultație, așa că nu trebuie să te sfiești. Pune întrebări, oricât ar fi de banale, și nu te grăbi să pleci din cabinet până nu găsești răspunsuri la toate nelămuririle. Un medic bun va ști întotdeauna să ți vorbească „pe limba ta”, fără termeni de specialitate, așa încât să înțelegi exact ce se petrece cu corpul tău. Nici nu-ți vei da seama când a trecut timpul. Iar vizita următoare va fi o plăcere, la fel ca revederea unui vechi prieten drag, mereu alături de tine.

AȘA ÎNCEPE

Când, în sfârșit, te-ai hotărât, ți-ai ales medicul și cabinetul, trebuie să te programezi la consultație. Dr. Roxana Constantin, medic specialist GinecoLINE, recomandă: „Înaintea consultului ginecologic, pacienta nu trebuie să își facă toaleta vaginală, cu 48 de ore înainte, nu va avea contact sexual, tot cu 48 de ore înainte, și nu-și va administra ovule intravaginale”. Ideal ar fi să te programezi la medic la câteva zile după menstruație. Dacă ai întrebări, notează-le pe o foaie și ia-le cu tine. „Dacă pacienta are un trecut ginecologic «bogat», trebuie să vină cu ultimele documente (ex. Pap test, biopsie, ecografie, mamografie) pentru a se putea decide mai repede conduita terapeutică”, adaugă dr. Roxana Constantin.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter