A fost aprobat primul medicament pe bază de marijuana. Unde se găsește

De Oana Dinu, pe
A fost aprobat primul medicament pe bază de marijuana. Unde se găsește tratamentul și cine poate beneficia de el.

Marijuana, cunoscută și sub denumirea de canabis sau iarbă, este unul dintre cele mai populare și controversate droguri în toată lumea. Deși consumul de marijuana rămâne interzis în multe țări, în ultimii ani unele state au legalizat utilizarea acestei plante.

Uruguay a fost prima țară în care se consumă legal marijuana, din 2013. În alte state, este folosită în mod legal doar în scop medicinal.

Multe studii arată că marijuana este mai puțin dăunătoare decât tutunul și alcoolul și foarte puțini oameni devin dependenți clinic. Cercetătorii încearcă să demonstreze proprietățile vindecătoare ale acestei plante și în cazul altor boli, cum ar fi cancerul.

Administrația pentru alimente și medicamente din Statele Unite ale Americii a aprobat primul medicament pe bază de marijuana, care va putea fi folosit pentru ameliorarea sindromurile Lennox-Gastaut și Dravet, două forme rare de epilepsie, chiar și la copiii care au împlinit 2 ani.

Medicamentul, Epidiolex, un sirop aromat de căpșuni, conţine cannabidiol (CBD), una dintre sutele de substanțe care se găsesc în planta marijuana.

Acesta nu provoacă o stare de euforie, așa cum se întâmplă în cazul fumatului, iar efectele adverse au fost atent studiate pentru ca pacienții să știe la ce să se aștepte, scrie adevărul.ro.

Apariția acestui medicament nu este doar un mare ajutor pentru epileptici, ci un pas important pentru viitorul medicinei și al cercetării proprietăților medicinale pe care le are cânepa indiană.

Înainte ca medicamentul să poată fi comercializat în farmaciile din SUA, Administrația Anti-drog trebuie să-l evalueze și să analizeze reclasificarea acestuia ca substanţă cu proprietăţi medicale.

Citește și: 

Meghan Markle a încălcat una dintre cele mai importante reguli de protocol impuse de casa regală britanică

Leonardo DiCaprio și Brad Pitt joacă împreună în filmul „Once Upon a Time in Hollywood”. Cum arată actorii

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter