De ce ţi-e foame tot timpul

De Diana Zagrean, pe

Senzaţia de foame constantă poate fi cauzată de mai mulţi factori. Dacă ştii că mănânci regulat şi nu înţelegi de ce ai mânca non stop, află de la noi posibile cauze. Vezi de ce ţi-e foame tot timpul.
 

Sari peste micul dejun

Dacă te-ai obişnuit să nu mănânci nimic dimineaţa, sau bei o cafea pe stomacul gol şi fugi cu treburi, află că este o idee foarte proastă.
Glicemia ta va fi mult mai stabilă şi nu mai rişti să ţi se facă rău, să fii nervoasă la birou, sau să te apuce o foame necontrolată înainte de ora prânzului (pe care o vei stinge cu biscuiţi, ciocolată, sau alte gustări care îţi fac rău).
Un mic dejun mic şi sănătos, cum ar fi cereale cu iaurt, un sendviş, fructe, nu au multe calorii, dar te ţin în formă până la ora prânzului şi eviţi să mănânci prea mult în pauza de masă.

Eşti deshidratată

Sună ciudat, dar, uneori, mintea îţi joacă feste. Deşi ai senzaţia că îţi este foame, poate că tot ce ai nevoie este o cană mare de apă. Deshidratarea poate avea simptome asemănătoase cu senzaţia de foame, care te pot induce în eroare.
Dacă te simţi slăbită, ameţită, adormită şi fără vlagă, nu te repezi la punga cu chipsuri şi la ciocolata din sertar, ci bea o cană mare de apă.

Consumi calorii goale

Chiar dacă tocmai ai mâncat o masă copioasă, nu înseamnă că ai consumat mulţi nutrienţi şi că te-ai hrănit destul. Caloriile goale din dulciuri şi alimente procesate îngraşă, dar nu sunt hrănitoare şi corpul tău simte nevoia de o nouă porţie.
Dacă recunoşti senzaţia de frustrare când ţi-e foame la doar o oră, două, după ce ai mâncat în oraş, poate că ar trebui să-ţi schimbi puţin obiceiurile alimentare şi să consumi hrană mai sănătoasă, deci mai săţioasă.

Nu dormi destul

Un somn regulat şi odihnitor ne asigură sănătatea şi frumuseţea organismului. Dacă nu dormim destul, sau dacă dormi agitată şi te trezeşti des, corpul tău va fi obosit. Când organismul nu are destulă energie, încearcă să compenseze din alte surse, cum ar fi o porţie în plus de cartofi prăjiţi. Dacă dormi neregulat, sau mai puţin de 8 ore pe noapte şi ţi-e foame tot timpul, e momentul să te odihneşti şi să consumi multe alimente pline de vitamine şi antioxidanţi.
Sursa foto femeie tacâmuri: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter