EXCLUSIV. Interviu cu Rețeaua 2.0: „Statul nu face nimic cu privire la medicamentele de care depind viețile oamenilor”

De Georgiana Averchi, pe Ultimul update Vineri, 27 martie 2020, 14:50

Rețeaua 2.0 este cel mai nou proiect creat de o echipă de voluntari – farmaciști, medici sau oameni care pot oferi din timpul și energia lor, pentru a le veni în ajutor celor care nu își găesec medicamentele de care au nevoie. Proiectul este de fapt continuarea Rețelei citostaticelor, pe care echipa a început-o încă de acum câțiva ani, din nevoia de a ajuta copiii cu probleme oncologice să ajungă la medicamentele de care au nevoie pentru a le salva sau a le prelungi viața.

Rețeaua 2.0 a fost lansată luni, 23 martie, prin postarea pe Facebook a unui formular unde oamenii puteau să scrie dacă au nevoie de un medicament și nu reușesc să îl găsească în farmacii. În numai 4 zile de la lansare, proiectul a avut un reach de peste 500,000 de oameni și 4500 de share-uri și doar în primele 24 de ore au fost sesizate mai mult de 1,000 de cereri de medicamente.

Unica a stat de vorbă cu Adriana Andrei, membru coordonator, pentru a afla ce tratamente lipsesc pacienților din România și ce anume face statul român pentru a suplini aceste nevoi de care depind viețile oamenilor.

Spuneți-mi cine face parte din echipa ce a creat Rețeaua 2.0?
În echipă avem farmaciști (Ana Vlăsceanu, Dragoș Roșca), medici (Silvia Coman), juriști (Răzvan Pavel), navigatori medicali (Monica Althamer), un fost ministru al sănătății care a inițiat o rețea internațională de voluntari (Vlad Voiculescu) și câțiva oameni cu pregătire juridică și economică, oameni care se implică în coordonare și organizare (Cătălin Curea, Diana Buzoianu, Adriana Andrei, Mirel Dolofan, Valeriu Tatu). Noi (plus încă 90 de persoane care tocmai ni s-au alăturat ca voluntari) căutăm medicamentele de care ai nevoie. Nu ești singur.

Ce medicamente v-au fost cele mai solicitate?
90% dintre mesaje au fost de la pacienți care căutau deja cu disperare medicamentele Euthyrox și Siofor în farmacii. Aceste medicamente sunt esențiale pentru pacienți în tratarea hipotiroidismului și a diabetului, însă lipsesc cu desăvârșire din farmacii de câteva săptămâni bune și viața oamenilor depinde de ele.

Noi, de exemplu, am reușit acum câteva săptămâni prin câțiva voluntari să aducem din afara țării un stoc limitat de cutii de Euthyrox pentru a veni în ajutorul pacienților cu care noi eram deja în contact. Însă nu ne-am așteptat ca cererea să fie atât de mare. Am fost pur și simplu copleșiți. Săptămâna aceasta am primit un mesaj de la o doamnă care ne-a spus că și dânsa și soțul sunt dependenți de Euthyrox și ne întrebau dacă avem măcar o cutie pentru ei. Ne-a spus că ea a renunțat să-și mai ia pastilele în favoarea soțului său, pentru că soțul tocmai avusese o intervenție chirurgicală pe cord și îi este frică ca lipsa acestui medicament să nu îi facă și mai mult rău. Rămâi pur și simplu fără cuvinte când citești astfel de mesaje și te întrebi de ce totuși statul nu face nimic cu privire la aceste lucruri.

Citește și Pericol pentru bolnavii cronici din România! Medicamentele vitale, inexistente în farmacii

Există un site creat de Ministerului Sănătății, medicamentelipsa.ms.ro. Le este de ajutor pacienților?
E un site lansat în 2016 și care a fost folosit cu adevărat doar pentru câteva luni din păcate. Apoi doar pasiv – pentru recunoașterea lipsurilor. Autoritățile măcar nu pot spune că nu știu despre această criză de medicamente. Însă nu vedem nicio acțiune concretă din partea lor.

Aveți rezultate pozitive de luni până azi?
De când am lansat proiectul Rețeaua 2.0 am primit și mesaje în care oamenii s-au oferit să doneze medicamente pe care le au acasă și pe care nu le mai folosesc. Am reușit să conectăm câteva persoane din Iași, Cluj și București. Un donator avea câteva cutii de Euthyrox acasă, ne-a scris, l-am pus în legătură cu câteva persoane din Iași, s-a întâlnit cu ele și ne-a sunat să ne spună că nu-i venea să creadă cât de ușor este să faci un bine și să salvezi poate viața cuiva.

Cum intenționați să dezvoltați acest proiect?
Azi am făcut un apel către farmaciști, producători de medicamente și distribuitori să ni se alăture echipei. Vrem să creăm o rețea funcțională de specialiști care să ne spună când au intrat anumite medicamente pe stoc, pentru a-i redirecționa mai eficient pe oameni către farmacii. Chiar azi am primit o informație de la o persoana care ne ajută voluntar, că Siofor se găsește deja în două lanțuri de farmacii. Am luat baza de date cu persoanele care ne-au lăsat un număr de telefon și am trimis mesaje scrise cu această informație către aproape 70 de persoane. Este atât de ușor să faci un bine.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter