Bărbaţii sunt sexul slab

De Erika Chivu, pe

Cel puţin în faţa infecţiilor, bărbaţii sunt sexul slab. Se pare că ei au motive reale să se plângă atunci când sunt bolnavi. Imunitatea lor este mai scăzută decât a noastră.
Un bărbat răcit nu este o privelişte prea plăcută: nas înfundat, ochi roşii, tuse puternică şi infinite lamentări pe motiv de durere şi febră. Nu e de mirare că englezii vorbesc adesea despre răceala bărbaţilor care este, se pare, mai grea şi mai chinuitoare decât a femeilor.

Pe lângă explicaţiile psihologilor, care susţin că femeile au fost învăţate, întotdeauna, să suporte cu stoicism durerile, au apărut şi alte variante, oferite de cercetători.

Ce îi face pe bărbaţi să cadă la pat imediat ce iau o banală răceală? În mod paradoxal, se pare că motivul este tocmai acea atracţie către aventură, pericol şi activităţi aducătoare de adrenalină.

Potrivit cercetătorilor de la Cambridge, citaţi de Daily Mail, strămoşii bărbaţilor de astăzi aveau o predilecţie pentru comportamentele riscante. De altfel, aceasta trăsătură este evidentă şi azi, chiar dacă bărbaţii nu mai sunt nevoiţi să iasă la vânătoare pentru a asigura hrana familiei. Când conduce cu viteză, se bate cu alţi masculi feroce sau are relaţii extraconjugale, bărbatul este mânat de acelaşi instinct care îl atrage către pericol.

Predilecţia pentru hobby-uri periculoase pune în pericol sănătatea bărbatului, care riscă să se rănească sau să capete tot felul de infecţii. Normal ar fi fost ca bărbaţii să dezvolte un sistem imunitar mai puternic decât al femeilor, numai că, în acest caz, ei ar fi fost mai expuşi bolilor autoimune – apar atunci când sistemul imunitar atacă propriul corp – deci, în realitate, ar fi fost mai slabi.

De  asemenea, un sistem imunitar performant ar fi consumat resursele necesare altor funcţii, de exemplu cea reproducătoare. Aşa că natura a ales o altă cale, dăruind bărbaţilor un sistem imunitar mai slab decât al femeilor, ceea ce înseamnă că, de fapt, ei sunt sexul slab.

Aceeaşi diferenţă apare nu numai la oameni ci şi la diverse specii de animale.  

Cercetările au arătat că bărbaţii lipsesc mai des şi mai mult de la serviciu din cauza bolilor. Iar când ajung în zone tropicale, bărbaţii şi femeile sunt infectaţi cu paraziţi şi virusuri diferite.

De aceea, cercetătorii cred că vaccinările ar trebui regândite, aşa încât să se ţină seama de vulnerabilitatea mai mare a bărbaţilor.

Pe de altă parte, femeile trebuie să se protejeze şi ele cu mai mare atenţie pentru că pot lua diferite infecţii de la bărbaţii cu imunitate scăzută.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter