10 remedii care alungă stresul din viaţa sexuală

De Stela Moisescu, pe

4. Râzi şi socializează

Oamenii care se înconjoară cu prieteni şi comunică liber cu cei din jur au o stare de spirit mai bună şi tolerează mai bine situaţiile stresante. O porţie bună de râs cu iubitul tău, iarăşi, vă conectează şi vă menţin treaz interesul sexual unul pentru celălalt.

5. Exerciţiile fizice

Îţi spui că eşti prea obosită pentru exerciţii fizice? Află că 20 de minute de sport îţi cresc, nicidecum scad, nivelul de energie! În plus, experţii susţin că după 20 de minute de exerciţii tinzi să te exciţi mult mai uşor, decât dacă ai fi stat tolănită în pat. Chiar şi o plimbare în ritm mai alert te ajută, pentru că îţi pune sângele în mişcare, iar circulaţia sângelui contribuie direct la intensitatea senzaţiilor de plăcere din timpul sexului.

Aşadar, nu trebuie decât să faci sport timp de 20 de minute după programul de muncă, pentru a avea chef de sex când te cuibăreşti seara în pat cu iubitul, recomandă specialiştii.

6. Alte remedii antistres

Masajul reprezintă un antidot foarte eficient antistres, nu doar pentru că te relaxează fizic, ci şi pentru că atingerile te ajută în plan emoţional. S-a demonstrat că bebeluşii care nu primesc suficiente atingeri suferă mai multe eşecuri la maturitate, iar atingerile râmân la fel de importante şi când eşti adult.

Dacă simţi cum stresul îţi invadează viaţa personală, ia iniţiativă şi încearcă să-l reduci şi cu yoga, aromaterapie sau meloterapie.

Nu în ultimul rând redecorează-ţi dormitorul, astfel încât să te îmbie la sex!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter