Relaţii: Ai spune „DA” unei aventuri de o noapte?

De Libertatea pentru femei, pe

Ești un Don Juan feminin sau doar te-a luat valul o singură noapte? Ești soția liniștită care se întreabă oare cum o fi pentru celelalte, care au o viață sentimentală mai plină? Sau condamni din toată inima așa ceva? Femeile care au trăit cel puţin o aventură au dat un răspuns surprinzător.

„M-am simțit copleșită de rușine”

„Am crezut că va fi o aventură frumoasă și mă voi simți bine. El era cel mai sexy bărbat de la petrecere și mă dorea chiar pe mine… Am mers la el acasă, ne-am simțit bine, dar a doua zi mă simțeam copleșită de rușine. Regretam fiecare minut și, dacă aș fi putut da timpul înapoi, altfel ar fi stat lucrurile”, povestește Alina M. (28 de ani), care a și pus capăt unei relații stabile, după această aventură. Nimic nu a mai fost ca înainte pentru ea. Dar poate o exagera ea cu sentimentele de vină?

Femeile își doresc relații stabile

Un studiu al Durham University, din Marea Britanie, la care au răspuns 1.743 de bărbați și femei care au afirmat că au avut cel puțin o aventură de o noapte, arată că 58% din femei regretau gestul. În schimb, doar 23% din bărbați au dat acest răspuns. Cel mai puternic lucru pe care femeile recunoșteau că l-au simțit a fost un regret covârșitor. Una dintre cele intervievate a declarat: „femeilor din generația noastră li s-a vândut o minciună. Nu ne putem raporta la sex în același fel în care o fac bărbații”. Majoritatea femeilor intervievate au recunoscut că după aventură s-au simțit folosite și trădate. Unele și-ar fi dorit ca relația cu acel bărbat să continue, dar el nici nu se gândea la asta.
Psihologii explică faptul că femeile, instinctual, își doresc relații de durată, se gândesc la a întemeia o familie și la copii. Bărbații, în schimb, par să viseze la cât mai multe cuceriri. Totuși, atunci când vor să-și aleagă o femeie cu care să aibă o relație stabilă și urmași, nu se vor uita la partenerele „de nebunii”. „De ce și-ar alege o femeie la fel de promiscuă ca el? Ce garanție ar putea avea că acei copii sunt chiar ai lui?”, spun cercetătorii că ar fi întrebările pe care și le pun bărbații.

„Cei care fac asta nu se stimează suficient”

În România, unii bărbați par să gândească altfel. Cătălin B. (37 de ani), este de părere că cei care aleg să aibă aventuri de o noapte au anumite insatisfacții, fie profesionale sau personale, iar astfel de cuceriri îi fac să se simtă, pe moment, mai bine. Cătălin crede că aceste persoane, fie bărbați sau femei, „nu se stimează suficient pe ei înșiși”. Recunoaște că, în urmă cu mulți ani, a avut o astfel de aventură, dar după aceea, i-a fost frică de consecințe luni întregi. În primul rând, problema ar fi bolile (nu puține), dar și atașamentul de care nu mai poți scăpa, dacă ea ține cu orice preț să continue relația cu tine. Așadar, chiar dacă ar fi tentant, Cătălin preferă să nu mai aibă astfel de aventuri.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter