Relaţii: De ce este sexul de împăcare mai bun decât sexul de răzbunare?

De Unica.ro, pe

Deşi multe femei fac sex de răzbunare, sexologii sunt temători în privinţa efectelor acestui tip de sex. Mai bine practică sexul de împăcare!
Bărbaţi care înşală, femei care înşală, disperare şi mereu cineva disponibil să aline suferinţa victimei, care se dovedeşte a fi de fapt o victimă perversă. De ce? Pentru că acceptă sexul de răzbunare.

Argumente împotriva sexului de răzbunare

Partidele de sex din răzbunare au loc fără să stai prea mult pe gânduri în privinţa partenerului, aşa că ai mult mai multe şanse să primeşti cadou o boală cu transmitere sexuală.

Minciuna are nevoie de minciună. La fel şi o răzbunare provoacă o altă răzbunare. Dacă te răzbuni, faci rău celui care te-a dezamăgit, descoperi că de fapt ţi-ai făcut rău şi ţie însăţi şi mai ales, este posibil să provoci un alt episod neplăcut şi un cerc vicios.

Oricât de reconfortant ţi-ar putea părea pe moment sexul de răzbunare, nu trăi cu falsa impresie că poţi rămâne aceeaşi după ce ai acumulat frustrări şi dorinţe de răzbunare. Mult mai bine ar fi să faci ceva plăcut cu viaţa ta, decât ceva neplăcut cu viata tuturor 3.

Oricât de ,,vorbă în vânt” ţi s-ar părea, roata chiar se întoarce. Mai devreme sau mai târziu, răul făcut ţi se întoarce, moment în care îţi dai seama că de fapt răzbunarea nu a meritat.

Argument pentru sexul de răzbunare

Singurul argument pe care îl pot găsi în favoarea sexului de răzbunare este că poţi face sex minunat cu un bărbat de care nu te leagă nimic.

Soluţia?

Atunci când ţi se face un rău şi vrei să echilibrezi cumva situaţia, ai 2 soluţii: fie încerci să lămureşti lucrurile şi să schimbi persoana respectivă, fie te retragi demn şi îţi vezi de viaţă cu mai multă grijă decât până acum. Totuşi, cea mai bună soluţie care nu implică multă tevatură este sexul de împăcare – un compromis în care poţi renunţa în acelaşi timp cu partenerul la orice energie negativă.

Argumente pentru sexul de împăcare

Sexul este intens şi mai bun pentru că reintri în posesia a ceva ce credeai că ai pierdut sau ţi s-a refuzat.

Când faci sex de împăcare, vrei să faci o impresie bună, să-ţi asiguri partenerul că a meritat să vă împăcaţi, aşa că eşti atentă la orice detaliu pe care înainte nu îl băgai în seamă. Pentru asta, nu de puţine ori sexul de împăcare include şi sex oral.

De cele mai multe ori, sexul de împăcare are parte de un preludiu demenţial şi seamănă cu un început perfect. Emoţie şi experienţă în acelaşi timp!

Cu sexul de împăcare te detensionezi, scapi de stres, aduni gemete, zâmbete şi adaugi încă un orgasm de ţinut minte.

Argument împotriva sexului de împăcare

Singurul argument împotriva sexului de împăcare este greşeala să îl transformi în altceva decât este – o împăcare prin sex între doi oameni care ştiu ce vor. Dacă nu crezi în puterea sexului ca liant după o ceartă şi transformi sexul de împăcare într-o obligaţie, un medicament împotriva migrenei sau un serviciu sexual, atunci nu te aştepta la ceva pozitiv.

Tu ce părere ai despre sexul de împăcare?

Foto:  Thinkstock

Indiciul de astăzi, 23 august, este cuvântul aripioare!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter