Cele mai ciudate recorduri sexuale

De Adina Radu, pe

Un bărbat a ejaculat de 16 ori într-o oră, iar cea mai mare cantitate de spermă înghiţită de o femeie a fost de aproape un litru. Află şi alte recorduri uimitoare în materie de sex.
– Cel mai lung penis din istorie îi aparţine unui bărbat necunoscut care a trăit în prima parte a secolului XX. Organul lui sexual măsura 34 de centimetri lungime şi 16 centimetri grosime. Cel mai dotat bărbat în viaţă este un american al cărui penis măsoară 33 de centimetri.

– În materie de ejaculare, un singur bărbat deţine mai multe recorduri. El are cea mai rapidă spermă – 68 km/h – şi a reuşit să ejaculeze la o înălţime de 3,6 metri.

– Cel mai mare vagin îi aparţine unei scoţience născută la mijlocul anilor 1800. Femeia măsura 2,3 metri înalţime şi a dat naştere celui mai mare bebeluş din istorie, un băiat de 11 kilograme.

– Există un record şi în materie de ejaculare feminină. O femeie a aruncat lichidul la o distanţă de 3 metri de vaginul ei.

– Orice star porno îşi doreşte să doboare recordul pentru cea mai mare partidă de sex în grup. Momentan, acesta îi aparţine polonezei Klaudia Figura, care a făcut sex cu 646 de bărbaţi într-o zi, în cadrul unui târg erotic din 2002.

– La bărbaţi, cel mai „capabil” a fost Jong Dough un actor porno american, care a satisfăcut 55 de femei într-o zi.

– Mai puţin norocos, japonezul Masanobu Sato a bătut recorduri doar în materie de masturbare. În 2009, în cadrul Masturbatonului de la San Francisco, el s-a masturbat continuu timp de 10 ore.

– Cu un an mai devreme, în cadrul aceluiaşi eveniment, s-a stabilit şi recordul la masturbare feminină: şapte ore şi şase minute.

– Prostituată poreclită – cum altfel? –  „Bunica”, veche cunoştinţă a Poliţiei din Tai Pei, este cea mai în vârstă prostituată din lume. În 2001, când a fost prinsă ultima oară, ea avea deja 82 de ani şi lucra în branşă de 40 de ani. Femeia era în formă şi cu puţin machiaj „părea de 70 de ani”, după spusele poliţiştilor.

– Cea mai mare orgie din lume a avut loc în Japonia. Au participat 250 de cupluri, care au făcut sex în aceeaşi poziţie, după indicaţiile organizatorilor, în timp ce se filma şi se făceau poze. Evenimentul a primit denumirea de orgie, deşi fiecare persoană s-a limitat la sex cu partenerul, fără să atingă vreun alt participant.

Citeşte şi recorduri sexuale în funcţie de zodie!
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter